In aceasta zi sufletul meu este in mare bucurie. Doua din locasurile de cult, aflate la mare pret in inima mea (Biserica Sf. Gheorghe-Capra din Cartierul Pantelimon si Manastirea Petru Voda din judetul Neamt) isi serbeaza azi hramul.
La 27 iulie, Biserica sarbatoreste pe Sfantul Pantelimon, „doctorul cel fara de arginti“, martirizat in vremea persecutiei imparatului roman Diocletian (284-305), in cetatea Nicomidia din Asia Mica, pe cand avea doar 29 de ani. Este numit “doctor fara de arginti”, pentru ca, medic fiind, a imbratisat credinta crestina, si-a impartit averea saracilor si nu primea plata pentru tratamentele pe care le facea. Evlavia populara l-a cinstit indata dupa ce a fost incununat cu mucenicescul sfarsit, devenind, din imparatia lui Dumnezeu, ocrotitor al celor ce vindeca si ajutator al celor ce se vindeca.
Sfantul Pantelimon s-a nascut in jurul anului 275, in cetatea Nicomidia din provincia Bitinia, intr-o familie nobila, si a primit numele Pantoleon, care tradus din limba greaca inseamna „cel in toate puternic ca un leu“. Tatal sau, Eustoghie, era senator pagan al imparatului Maximian Galeriu (286-305), intr-un Imperiu roman in care credinta crestina era pricina de persecutie, batjocura si moarte. Cu toate acestea, mama sa, Euvula, imbratisase tainic credinta in Hristos, si si-a crescut copilul in dragostea lui Dumnezeu. Nu mult timp s-a bucurat tanarul Pantoleon de dragostea si ocrotirea maicii sale, caci aceasta s-a mutat la cele vesnice, pe cand el era inca era un copil. Pentru sfintenia vietii si datorita fiului pe care l-a odraslit si crescut, Euvula a fost canonizata de Biserica si este cinstita la 30 martie.
Ramas alaturi de tatal sau, a fost indepartat de credinta crestina, fiind indreptat catre studiul medicinei. Ucenic al renumitului medic Eufrosin, si-a insusit tainele vindecarii atat de bine, incat a fost chemat de imparatul Maximian la palatul sau, ca medic personal. In acea vreme, persecutiile crestinilor erau in toi, in cetatea Nicomodiei fiind martirizati, in anul 303, douazeci de mii de mucenici, arsi de vii in biserica cetatii, in timpul Sfintei Liturghii. Pe acestia, Biserica ii sarbatoreste la 28 decembrie. Dintre ei, Sfantul Antim, episcopul cetatii, a reusit sa scape si, alaturi de el, preotul Ermolae (praznuit de Biserica la 26 iulie). Scapand de prigoana, preotul Ermolae se ascundea intr-o casa. Pentru ca trecea zilnic prin fata acelei case, in drum spre Scoala de Medicina din Nicomidia, tanarul Pantoleon a fost remarcat de Ermolae si chemat pentru a sta de vorba. Asa a inteles ca stiinta medicala nu rodeste decat in fata lui Hristos, Care vindeca si aduce mantuirea fara nici o plata.
Intr-o zi, pe cand se intorcea acasa de la cursurile lui Eufrosin, Pantoleon a intalnit un copil mort dupa ce fusese muscat de o naparca. Socotind ca era vremea sa incerce invataturile despre care ii vorbise Ermolae, a chemat in ajutor numele Domnului Hristos, si indata copilul s-a ridicat, iar naparca a murit. Vazand acestea, a fugit indata la preotul Ermolae si a cerut sa primeasca Sfanta Taina a Botezului. Si a ramas alaturi de acesta vreme de opt zile dupa Botez, initiindu-se si mai mult in tainele credintei.
Intors acasa, tanarul Pantoleon a ascuns ca este crestin, spunandu-i tatalui sau ca, in timpul cat a lipsit de acasa, a tratat pe un bolnav la palat. Intre timp, insa, cauta sa-si convinga parintele de zadarnicia inchinarii la idoli. Intr-o buna zi, a fost adus la senatorul Eustoghie un orb care isi risipise intreaga avere la doctori, fara nici un rezultat. Chemandu-si fiul sa-l cerceteze, afla de la Pantoleon ca va fi vindecat prin puterea Stapanului sau. Facand semnul Sfintei Cruci pe ochii orbului si rugandu-se lui Hristos sa-l tamaduiasca, indata barbatul si-a recapatat lumina vederii. Recunoscator ca prin puterea lui Dumnezeu a fost vindecat, a cerut sa fie primit in randul crestinilor. Si a fost botezat atat el, care fusese vindecat, cat si Eustoghie, tatal lui Pantoleon, martor al minunii. La putin timp dupa botez, Eustoghie a trecut la cele vesnice, increstinat, iar toata averea sa a ramas lui Pantoleon.
Cunoscand cuvintele Mantuitorului, Care indeamna pe omul doritor a mosteni viata vesnica: „Vinde toate cate ai si le imparte saracilor, si vei avea comoara in ceruri“, Pantoleon a impartit intreaga sa avere saracilor, a eliberat sclavii de la curtea sa si s-a dedicat ingrijirii saracilor, carora nu le cerea pret de vindecare decat sa creada in Hristos, Cel din mila Caruia erau tamaduiti. Vremea trecea, oamenii isi gaseau alinare trupului si sufletului venind la doctorul Pantoleon, ajungand vestit in acele vremuri. Iar ceilalti doctori din Nicomidia nutreau sentimente de invidie si cautau prilejul de a-l indeparta. Nu a trecut mult timp si i-a fost adus doctorului fara de arginti spre ingrijire un crestin chinuit tocmai din ordinul imparatului. Vindecandu-i ranile, doctorii din cetate l-au denuntat la imparat ca tratase un crestin. Iar la curtea imparatului a fost adus tocmai cel ce fusese vindecat de orbire, intrebat fiind prin ce mijloace a fost tamaduit de Pantoleon. A raspuns ca a fost vindecat in numele lui Hristos si din acea clipa a primit adevarata lumina, a credintei. Furios, imparatul a cerut sa fie decapitat, fiind praznuit in sinaxarul ortodox in aceeasi zi cu Sfantul Pantelimon, la 27 iulie.
Desi il pretuia pe Pantoleon pentru devotamentul si serviciile sale, imparatul prigonitor Maximian nu putea accepta ca doctorul sau sa fie crestin. A fost adus in timpul judecatii sale un paralitic asupra caruia toate eforturile celorlalti doctori de la curte erau sortite esecului. Dupa ce incantatiile catre zeul Asklepios au incetat, fara folos, Pantoleon a inaltat rugaciuni catre Dumnezeu, l-a luat pe paralitic de mana si l-a ridicat din neputinta sa, in numele lui Hristos. In loc sa fie pedepsit un crestin, mai multi pagani au venit la adevarata credinta, vazand minunea savarsita.
Pentru ca nici promisiunile, nici amenintarile chinurilor ce-l asteptau nu l-au convins sa renunte la credinta sa, imparatul a poruncit sa fie pedepsit. Cele mai crude incercari de a-l vatama se loveau insa de Pantoleon, crestinul „cel puternic ca un leu“, in fata slujitorilor idolesti. Armele si fiarele se inmuiau inaintea sa, prin puterea lui Dumnezeu fiind ferit de orice atingere. Chiar si calaii pusi de paganul imparat Maximian sa-l omoare, vazand taina unei puteri deosebite care-l ocrotea pe Sf. Pantelimon, se rugara sa-i ierte: "Rugandu-ne tie, robul lui Dumnezeu, roaga-te pentru noi, ca sa fie iertate pacatele noastre, de cele ce ti-am facut din porunca imparatului”.
Vazand ca in nici un chip nu-l pot pedepsi, imparatul a poruncit sa fie decapitat. Dar la locul executiei, pe cand calaul a ridicat sabia, aceasta s-a topit precum ceara in para focului. Din nou, sfantul nu a pierit si mai multi soldati l-au urmat pentru minunile sale. Cand si-a inaltat o ultima rugaciune, din ceruri a primit raspuns: „Slujitor credincios, dorinta ta va fi acum indeplinita, portile cerului iti sunt deschise, cununa ta e pregatita. Tu vei fi de acum inainte adapost deznadajduitilor, ajutor celor incercati, doctor bolnavilor si teroare demonilor, de aceea numele tau nu va mai fi Pantoleon, ci Pantelimon“, care se talcuieste „preamilostiv“.
Îndemnaţi chiar de sfânt să-şi îndeplinească porunca primită de la împărat, călăii s-au apropiat, au sărutat trupul sfântului, apoi unul dintre ei a luat sabia şi a executat ordinul. Când i-a fost tăiat capul nu a curs sânge, ci lapte, iar măslinul de care a fost legat Fericitul Pantelimon s-a umplut tot de roade. Auzind acestea, imparatul a poruncit ca sa fie ars, dar credincioşii au scos din cenuşă trupul neatins de foc al lui Pantelimon şi l-au îngropat cu mare cinste, în anul 303. Moaştele sale au fost cinstite de la bun început de creştini, iar în timpul prigoanelor au fost păstrate ca odoare de mare preţ.
Sfântul Pantelimon este considerat ocrotitorul medicilor şi tămăduitor al bolnavilor. Moastele Sfantului Pantelimon nu au incetat sa aduca vindecare, particele din sfintele sale moaste pastrandu-se cu mare cinste in diferite lacasuri de cult, iar numele sau a devenit hram al multor biserici sau asezaminte sociale. In icoanele din bisericile noastre, Sfantul Pantelimon este infatisat, tinand in mana stanga o cutie cu medicamente, iar in cea dreapta Sfanta Cruce, simbolurile vesnice ale tuturor vindecarilor omenesti.
Sursa aici.
Sa luam aminte la spusele Parintelelui Teofil Paraian si sa incercam sa le aplicam in viata noastra de toate zilele:
"Nu suntem doctori, nu suntem tamaduitori, dar mangaietori putem fi, alinatori de suferinta cu putere omeneasca, asta o putem face si noi. Si daca facem cele la masurile noastre, face si Dumnezeu prin noi ceea ce nu putem face noi numai prin puterea noastra. Si atunci, iata ca suntem si noi pe calea Sfantului Mare Mucenic Pantelimon...".
In aceasta zi sfanta, pe care Biserica a inchinat-o Sfantului Pantelimon, sa ne rugam si noi pentru cei suferinzi, sa ne plecam genunchii nostrii oriunde ne aflam si sa inaltam o rugaciune fierbinte de grabnica vindecare a tuturor celor care au nevoie de tamaduirea sufletului si trupului. Sa ingenunchem si pentru aceia care vegheaza pentru sanatatea si linistea noastra si cu credinta sa ne rugam lui Dumnezeu, doctorul sufletelor si al trupurilor, pentru ca sa trimita harul tamaduirilor Sale grabnice. Amin!
