Povestea lui Mos Nicolae

Traiau odata, demult, intr-o familie foarte saraca, trei fete impreuna cu tatal lor. Mama murise cu ani in urma, bolnava fiind, iar tatal lucra din zori pana seara ca sa aiba mancare si lemne de foc pentru fetele sale.
Cu toate ca muncea din greu, adesea se intimpla sa vina acasa cu mana goala.
Intr-o seara geroasa de iarna, tatal se intoarse obosit si necajit, aducand doar citeva vreascuri pentru foc si patru cartofi pentru masa. Intrand in casa, le gasi pe cele trei fete zgribulite de frig, stand in jurul sobei reci.
Fetele, cum il vazura pe batranul lor tata, sarira in ajutorul lui, luara vreascurile si pusera de facura focul in soba. Tatal scoase cu bucurie din buzunarul hainei cei patru cartofi si zise fetelor:
- E o cina pe cinste, nu-i asa?
Fetele se apucara sa coaca cartofii in foc. Cand masa fu gata, batranul tata le zise:
- Stiti ce? Cartoful meu… as vrea sa-l duci tu, fata mea cea mare, babei din vale. Si sa iei si citeva vreascuri sa-i duci. E mare vijelie afara si e bolnava, saraca… cred ca nici n-a iesit azi din casa.
Fata cea mare se duse langa usa si incalta cizmele. Era singura pereche de cizme din casa, cu care mergeau cu randul, atat de saraca era acea familie! Si fata se incalta, puse pe ea o haina veche si gaurita, lua cartoful si niste vrescuri si iesi din casa.
Asa era in fiecare seara in casa lor saraca. Uneori, tatal mai gasea de lucru in satele vecine, la taiat de lemne sau la descarcat carute si mai aducea cite ceva de mancare. Intotdeauna insa, in saracia lor, se gandeau si la altii care erau mai saraci decat ei.
Fata cea mare porni prin crivatul noptii spre batrana bolnava, ca sa-i duca de mancare si lemne de foc. Mergea grabita la vale, fara sa se uite in jur. Cineva insa, din intuneric, o urmarea cu privirea. Alaturi de acesta era un magarus incarcat cu desagi pline. Fata se intoarse repede de la batrana, cu gandul la caldurica sobei si la cartoful copt care o astepta. Intra in casa, isi scoase cizmele din picioare si le aseza cu grija linga soba, sa se usuce. Ca doar erau singurele lor incaltari. Apoi manca din cartoful copt si se aseza ghemuita in pat, sub patura roasa de vreme, langa surorile ei mai mici. Se culcara. Tatal se uita la ele inganduat, ofta, spuse o rugaciune si atipi si el.
Afara, cel care o urmarise pe fata ajunse in fata casei lor. Batranul, caci un batran era acela, lega magarusul de poarta casei, ca sa nu fuga, dupa care scoase din desaga trei saculeti. Apoi se apropie de fereastra casei, care se deschise singura, ca prin minune. Batranul lasa sa cada inauntru cei trei saculeti plini cu galbeni. Din cel de-al treilea saculet, un ban de aur se rostogoli pana in cizma pusa la uscat, langa soba.
Fetele tresarira in somn, dar nu se trezira. Tatal insa deschise ochii si il vazu pe batran. Il recunoscu si abia reusi sa ingaime: “Eu te cunosc pe dumneata!… Am auzit atatea despre dumneata!… Esti Sfantul Nicolae!… El trebuie sa fii! Ai fost episcop, binecuvantat de Dumnezeu pentru marinimie si darnicie! Multumesc… multumesc pentru tot ce ne-ai daruit! Cum pot oare sa te rasplatesc?… Nu-ti pot oferi decat viata mea… pentru ca eu sunt un om iar tu esti un sfant!”
Sfantul Nicolae atunci ii raspunse: “Daruieste si tu la randul tau si vei fi rasplatit!”
Tatal fetelor ramase inmarmurit, uitandu-se dupa batranul care se indeparta, calare pe magarus. Mergea linistit spre locul in care traiesc Sfintii…
Si coboara de acolo, de Sus, pe pamant, in fiecare an, intr-o noapte, intre 5 si 6 decembrie, si face daruri… Si copiii stiu asta si isi pregatesc cizmulitele de cu seara pentru a primi darurile Mosului.
Iti multumim, Sfinte Nicolae!

Fiţi înţelepţi ca şerpii şi nevinovaţi ca porumbeii!

La Sfânta Liturghie de azi s-a citit din Evanghelia după Matei, Capitolul 10, versetele 16-22:

Iată Eu vă trimit pe voi ca pe nişte oi în mijlocul lupilor; fiţi dar înţelepţi ca şerpii şi nevinovaţi ca porumbeii.
Feriţi-vă de oameni, căci vă vor da pe mâna sinedriştilor şi în sinagogile lor vă vor bate cu biciul.
La dregători şi la regi veţi fi duşi pentru Mine, spre mărturie lor şi păgânilor.
Iar când vă vor da pe voi în mâna lor, nu vă îngrijiţi cum sau ce veţi vorbi, căci se va da vouă în ceasul acela ce să vorbiţi;
Fiindcă nu voi sunteţi care vorbiţi, ci Duhul Tatălui vostru este care grăieşte întru voi.
Va da frate pe frate la moarte şi tată pe fiu şi se vor scula copiii împotriva părinţilor şi-i vor ucide.
Şi veţi fi urâţi de toţi pentru numele Meu; iar cel ce va răbda până în sfârşit, acela se va mântui.

Sfinţii Dimitrie ne păzesc!

26 şi 27 octombrie sunt două zile de mare importanţă pentru români. Două zile de sărbătoare, în care sunt pomeniţi Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de mir şi Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou din Basarabi.

Să ne rugăm cu toţii Sfinţilor să mijlocească pe lângă Domnul Vieţii, ca să ne mântuiască din stricăciunea păcatelor şi patimilor noastre, să ne întărească în iubire şi să ne scape de orice boală trupească şi sufletească. Amin!

Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir!

La mulţi ani tuturor sărbătoriţilor de astăzi!

http://sainmultimtalantii.blogspot.ro/2011/10/sfantul-mare-mucenic-dimitrie.html

Întoarce-te în casa ta şi spune cât bine ţi-a făcut ţie Dumnezeu!

E ziua Domnului.  

La Sfânta Liturghie de azi se citeşte Evanghelia după Luca 8, 26-39, despre vindecarea demonizatului din ţinutul Gherghesenilor:

"Şi au ajuns cu corabia în ţinutul Gerghesenilor, care este în faţa Galileii. Şi ieşind pe uscat, L-a întâmpinat un bărbat din cetate, care avea demon şi care de multă vreme nu mai punea haină pe el şi în casă nu mai locuia, ci prin morminte. Şi văzând pe Iisus, strigând, a căzut înaintea Lui şi cu glas mare a zis: Ce ai cu mine, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu Celui Preaînalt? Rogu-Te, nu mă chinui. Căci poruncea duhului necurat să iasă din om, pentru că de mulţi ani îl stăpânea, şi era legat în lanţuri şi în obezi, păzindu-l, dar el, sfărâmând legăturile, era mânat de demon, în pustie. Şi l-a întrebat Iisus, zicând: Care-ţi este numele? Iar el a zis: Legiune. Căci demoni mulţi intraseră în el. Şi-L rugau pe El să nu le poruncească să meargă în adânc. Şi era acolo o turmă mare de porci, care păşteau pe munte. Şi L-au rugat să le îngăduie să intre în ei; şi le-a îngăduit. Şi, ieşind demonii din om, au intrat în porci, iar turma s-a aruncat de pe ţărm în lac şi s-a înecat. Iar păzitorii văzând ce s-a întâmplat, au fugit şi au vestit în cetate şi prin sate. Şi au ieşit să vadă ce s-a întâmplat şi au venit la Iisus şi au găsit pe omul din care ieşiseră demonii, îmbrăcat şi întreg la minte, şezând jos, la picioarele lui Iisus şi s-au înfricoşat. Şi cei ce văzuseră le-au spus cum a fost izbăvit demonizatul. Şi L-a rugat pe El toată mulţimea din ţinutul Gerghesenilor să plece de la ei, căci erau cuprinşi de frică mare. Iar El, intrând în corabie, S-a înapoiat. Iar bărbatul din care ieşiseră demonii Îl ruga să rămână cu El. Iisus însă i-a dat drumul zicând: Întoarce-te în casa ta şi spune cât bine ţi-a făcut ţie Dumnezeu. Şi a plecat, vestind în toată cetatea câte îi făcuse Iisus."

Dacă am avea în minte toate bunătăţile pe care le-am primit şi le primim de la Domnul, n-ar mai fi printre noi nerecunoscători, n-ar mai fi călcători ai sfintei Lui voi, n-ar mai fi oameni care să nu-L iubească mai mult decât pe orişice.

Prin botez, ne izbăvim de păcatul strămoşesc şi de pierzania pe care el o aduce; prin pocăinţă, ne curăţăm mereu de păcatele care se lipesc neîncetat de noi. Dumnezeiasca Pronie ne apără de rele - pe care de multe ori nu le vedem - şi ne îndreaptă paşii pe calea cea mai puţin lipsită de primejdii pentru noi şi mai prielnică ţelurilor noastre; şi, până la urmă, tot ce avem este de la Domnul.

De aceea, se cuvine să ne dăruim Domnului din tot sufletul, să plinim întru toate voia Lui şi să proslăvim numele Lui cel preasfânt, mai ales cu viaţa şi cu faptele, ca să nu fim mai prejos decât îndrăcitul gadarean, care dintr-o dată s-a arătat atât de înţelept, încât a devenit pildă vrednică de urmat pentru toţi.

Vorbe de duh ale Sfântului Teofan Zavoratul

Adevărat, adevărat vă spun vouă...

Azi, la pomenirea de 3 luni, Evanghelia după Ioan, 5, 24-30:

Adevărat, adevărat vă spun vouă, ca cine ascultă cuvintele Mele şi crede în Cel ce M-a trimis pe Mine are viaţă veşnică şi la judecată nu va veni, ci s-a mutat din moarte la viaţă. Adevărat, adevărat vă spun vouă, că vine ceasul şi acum este, când morţii vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu şi care vor auzi vor învia. Căci precum Tatăl are viaţă în Sine însuşi, aşa I-a dat şi Fiului să aibă viaţă în Sine însuşi; şi I-a dat Lui putere să facă judecată pentru că este Fiul Omului. Nu vă miraţi de aceasta, căci vine ceasul când toţi cei din morminte vor auzi glasul Lui; şi vor ieşi cei care au făcut cele bune, spre învierea vieţii, iar cei care au făcut cele rele, spre învierea osândei. Nu pot Eu să fac de la Mine nimic; precum aud, judec; dar judecata Mea este dreaptă, pentru că nu caut voia Mea, ci voia Tatălui Meu, care M-a trimis.

Ce-i pasă unei lumi întregi.......

În amintirea ta, dragul meu: 

Dar mâne va mai fi pământ?

Mai fi-vor toate câte sunt!
Când n-ai de-acum să mai priveşti
Pe cel frumos, cum însuţi eşti,
De dragul cui să mai trăieşti,
Tu soare sfânt?

.......

De dorul cui şi de-al cui drag,
Să-mi plângă sufletul pribeag,
Întreagă noaptea nedormind,
Ca s-aud roibii tropotind,
Să sar din pat, s-alerg în prag,
Să te cuprind!

.......

Ce urmă lasă şoimii-n zbor?
Ce urmă, peştii-n apa lor?
Să fii cât munţii de voinic,
Ori cât un pumn să fii de mic,
Cărarea mea şi-a tuturor
E tot nimic!

Că tot ce eşti şi tot ce poţi,
Părere-i tot dacă socoţi -
De mori târziu ori mori curând,
De mori sătul, ori mori flămând,
Totuna e! Şi rând pe rând
Ne ducem toţi!

…….

Pe cer când soarele-i apus,
De ce să plângi privind în sus?
Mai bine ochii-n jos să-i pleci,
Să vezi pământul pe-unde treci!
El nu e mort! Trăieşte-n veci,
E numai dus.

…….

Ce oameni! Ce sunt cei de-acum!
Şi toţi s-au dus pe-acelaşi drum.
Ei şi-au plinit chemarea lor
Şi i-am văzut murind uşor;
N-a fost nici unul plângător,
Că viaţa-i fum.

Zici fum? O, nu-i adevărat.
Război e, de viteji purtat!
Viaţa-i datorie grea
Şi laşii se-ngrozesc de ea -
Să aibă tot cei laşi ar vrea
Pe neluptat.

De ce să-ntrebi viaţa ce-i?
Aşa se-ntreabă cei mişei.
Cei buni n-au vreme de gândit
La moarte şi la tânguit,
Căci plânsu-i de nebuni scornit
Şi de femei!

Trăieşte-ţi, doamnă, viaţa ta!
Şi-a morţii lege n-o căta!
Sunt crai ce schimb-a lumii sorţi,
Dar dacă mor, ce grijă porţi?
Mai simte-n urmă cineva
Că ei sunt morţi?

Dar ştiu un lucru mai pe sus
De toate câte ţi le-am spus:
Credinţa-n zilele de-apoi
E singura tărie-n noi,
Că multe-s tari cum credem noi
Şi mâine nu-s!

Şi-oricât de amărâţi să fim
Nu-i bine să ne dezlipim
De cel ce vieţile le-a dat! -
O fi viaţa chin răbdat,
Dar una ştiu: ea ni s-a dat
Ca s-o trăim!

…….

Nu cerceta aceste legi,
Că eşti nebun când le-nţelegi!
Din codru rupi o rămurea,
Ce-i pasă codrului de ea!
Ce-i pasă unei lumi întregi
De moartea mea!

Fragment din Moartea lui Fulger de George Coşbuc

ACATISTUL MAICII DOMNULUI – Bucuria tuturor celor necajiti

Rugaciunile incepatoare:

In numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, Amin.
Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie!
Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie!
Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie!
Imparate ceresc, Mangaietorule, Duhul adevarului, Care pretutindenea esti si toate le implinesti, Vistierul bunatatilor si datatorule de viata, vino si Te salasluieste intru noi, si ne curateste pe noi de toata intinaciunea si mantuieste, Bunule, sufletele noastre.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi!
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi!
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi!
Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Preasfanta Treime, miluieste-ne pe noi. Doamne, curateste pacatele noastre. Stapane, iarta faradelegile noastre. Sfinte, cerceteaza si vindeca neputintele noastre, pentru Numele Tau.
Doamne miluieste, Doamne miluieste, Doamne miluieste.
Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Tatal nostru, Care esti in ceruri, sfinteasca-Se Numele Tau, vie Imparatia Ta, fie voia Ta, precum in cer si pe pamant. Painea noastra cea spre fiinta, da-ne-o noua astazi, si ne iarta noua gresalele noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri. Si nu ne duce pe noi in ispita, ci ne izbaveste de cel rau.
Pentru rugaciunile Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, ale Sfintilor Parintilor nostri si ale tuturor Sfintilor, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi. Amin.

Troparul

Apărătoare Doamnă, pentru biruinţă mulţumiri, izbăvindu-ne din nevoi, aducem ţie, Născătoare de Dumnezeu, noi, robii Tăi. Ci, ca ceea ce ai stăpânire nebiruită, slobozeşte-ne din toate nevoile, ca să strigăm ţie: Bucură-te, Mireasă, pururea fecioară!

Rugăciune către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu

O! Preasfântă Stăpână, Preacurată Fecioară Născătoare de Dumnezeu, Maica Domnului Dumnezeului meu, Iisus Hristos, cad înaintea ta şi mă rog ţie, Maicii Împăratului, mai înainte îndreptând către tine această nevrednică a mea rugăciune, pe care şi primind-o Maica Împăratului Aceluia ce împărăţeşte cerul şi pământul, o du la Împăratul împăraţilor, Domnul tuturor, la Fiul şi Dumnezeul tău, şi cere mie iertare de toate păcatele mele. Vieţii mele dă-i îndreptare şi la sfârşitul meu trecere neîngrozită de vrăjmaşii cei din văzduh; fii mie povăţuitoare, să-mi deschizi dumnezeiasca intrare a Împărăţiei şi acolo să mă îndulcesc de dulceaţa raiului şi de veselia acelei cetăţi înalte, a Ierusalimului de sus cel preafrumos şi de frumuseţile lui cele nespuse; de strălucirea luminii Treimii celei cu trei străluciri şi de dulcele glas al cântărilor îngereşti. Cărei slave şi bucurii mă fă moştean şi părtaş cu toţi sfinţii, că toate le poţi ca Maica Împăratului celui atotputernic. Şi acum, dar mai ales în acest ceas, mă auzi pe mine, cel ce stau înaintea ta, Stăpână cu totul milostivă. Ia aminte, Doamnă Împărăteasă, spre mine, care aduc ţie cântare de rugăciune aşa:

Apoi se zic Condacele si Icoasele:

Condacul 1

Apărătoare Doamnă, pentru biruinţă mulţumiri, izbăvindu-ne din veşnica moarte, prin darul Celui ce S-a născut din tine, Hristos Dumnezeul nostru şi prin mijlocirea ta cea de maică înaintea Lui, aducem ţie, noi, robii tăi. Ci, ca ceea ce ai stăpânire nebiruită, izbăveşte-ne pe noi, robii tăi, din toate nevoile şi suferinţele, care strigăm ţie: Bucură-te, cea plină de dar, Născătoare de Dumnezeu Fecioară, bucuria tuturor celor necăjiţi!

Icosul 1

Îngerul cel mai înainte stătător din cer a fost trimis să zică ţie, Născătoare de Dumnezeu, bucură-te, vestind, prin Dumnezeiasca întrupare a lui Hristos, bucuria ce avea să se nască din tine la toată lumea, care pierea în necazuri. Pentru aceasta şi noi cei împovăraţi cu păcate, nădejde de mântuire prin tine dobândim, pentru care cu umilinţă strigăm ţie:
Bucură-te, bunăvoinţa lui Dumnezeu către noi, cei păcătoşi;
Bucură-te, tare apărătoare a celor ce se căiesc înaintea lui Dumnezeu pentru păcatele lor;
Bucură-te, chemarea lui Adam celui căzut;
Bucură-te, izbăvirea lacrimilor Evei;
Bucură-te, ceea ce ne curăteşti de întinăciunea păcatelor;
Bucură-te, baie, care speli cugetul nostru;
Bucură-te, ceea ce ai născut pe Izbăvitorul, Care în dar curăţă fărădelegile noastre;
Bucură-te, cea cu totul minunată, împăcarea tuturor către Dumnezeu;
Bucură-te, pod, care cu adevărat ne treci pe noi de la moarte la viaţă;
Bucură-te, ceea ce ai mântuit lumea din potopul păcatului;
Bucură-te, scară cerească, pe care s-a pogorât la noi Domnul;
Bucură-te, mijlocitoarea tuturor către Dumnezeu;
Bucură-te, cea plină de dar, Născătoare de Dumnezeu Fecioară, bucuria tuturor celor necajiţi!

Condacul 2 

Văd izvoare de minuni revărsându-se de la sfânta ta icoană, Născătoare de Dumnezeu, asupra celor care în genunchi stau şi cu credinţă se roagă ţie; că tu, fiind bună, eşti grabnic ajutătoare tuturor; apărătoarea celor asupriţi, nădejdea celor deznădăjduiţi, mângâierea celor întristaţi, hrănitoarea celor flămânzi, celor goi îmbrăcăminte, celor feciorelnici curăţie, celor străini bună povăţuitoare, celor osteniţi sprijinitoare, orbilor vedere; celor surzi bună auzire, celor bolnavi grabnică vindecare. Pentru aceasta după cuviinţă, cu mulţumire cântăm pentru tine lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 2 

Pricina cea neînţeleasă a chinurilor cumplite, care vin asupra noastră, cautând noi să o înţelegem, către tine alergăm, o, Maică şi Fecioară, mângâiere şi mântuire cerând. Iar tu, ca ceea ce eşti bună, învaţă-ne pe noi a alege dintr-însele, purtarea de grijă, cea cu milostivire a Fiului tău şi Dumnezeului nostru Celui bun, spre mântuirea sufletelor noastre şi spre curăţirea păcatelor noastre cele de multe feluri şi cu bucurie strigăm ţie:
Bucură-te, adăpostire bună a celor înviforaţi;
Bucură-te, întărire a celor ce slăbesc în credinţă;
Bucură-te, ceea ce eşti singura Maică a milostivirii;
Bucură-te, grabnică ajutătoare a celor ce sunt în nevoi şi în necazuri;
Bucură-te, ceea ce prin necazuri curăţeşti păcatele noastre;
Bucură-te, ceea ce prin întristări vindeci neputinţele noastre cele sufleteşti şi trupeşti;
Bucură-te, ceea ce ne înveţi pe noi a nu iubi bunătăţile acestei lumi deşarte şi trecătoare;
Bucură-te, ceea ce ridici mintea noastră din lumea cea deşartă, la cele mai presus de lume;
Bucură-te, ceea ce ne tragi pe noi de la dragostea pământească, către dragostea lui Dumnezeu cea cerească;
Bucură-te, ceea ce, chiar şi în suferinţele noastre, ne dai nouă mângâiere şi viaţă plină de dar;
Bucură-te, făgăduinţa bunătăţilor celor cereşti;
Bucură-te, mijlocitoarea bucuriei celei veşnice;
Bucură-te, cea plină de dar, Născătoare de Dumnezeu Fecioară, bucuria tuturor celor necajiţi!

Condacul 3 

Cu putere de sus mă întăreşte Stăpână preabună, pe mine, robul tău, care sunt neputincios sufleteşte şi trupeşte şi mă învredniceşte de cercetarea şi de purtarea ta de grijă, alungând negura mâhnirii şi a întristării de care sunt cuprins, ca prin tine, fiind mântuit, pururea să cânt lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 3 

Având nespusă bogăţie de milostivire, tuturor celor necăjiţi le întinzi mână de ajutor, tămăduind neputinţele, vindecând bolile şi patimile. Pentru aceasta, Stăpână preabună, nu trece cu vederea pe robii tăi, care zac pe patul durerii şi strigă ţie:
Bucură-te, comoara de mult preţ a milei tale;
Bucură-te, ceea ce eşti nădejdea celor deznădăjduiţi;
Bucură-te, tămăduirea trupurilor noastre;
Bucură-te, mântuirea sufletelor noastre;
Bucură-te, puternică ajutătoare a celor neputincioşi;
Bucură-te, apărătoare şi întărire a celor ce slăbesc în credinţă;
Bucură-te, ceea ce mânia lui Dumnezeu, cu rugăciunile tale, degrab o potoleşti;
Bucură-te, ceea ce cu puterea rugăciunilor tale, patimile noastre le potoleşti;
Bucură-te, vedere a orbilor şi auzire a surzilor;
Bucură-te, umblare a şchiopilor şi vorbire a muţilor;
Bucură-te, vindecare prin credinţă a celor bolnavi;
Bucură-te, că prin tine, după măsura credinţei, se dau vindecările;
Bucură-te, cea plină de dar, Născătoare de Dumnezeu Fecioară, bucuria tuturor celor necajiţi!

Condacul 4 

De felurite necazuri, de ispite şi de nevoi sunt cuprinşi robii tăi, ale căror greutăţi nu le mai pot răbda; dar tu, fiind Maică milostivă a Mântuitorului şi Dumnezeului nostru, ridică mâinile tale către Fiul tău, rugându-L să caute spre întristarea inimii robilor tăi şi din adâncul deznădejdii să ne ridice pe noi, care cu credinţă cântăm Lui: Aliluia!

Icosul 4 

Auzind Preasfânta Fecioară şi Maică cele spuse mai înainte de Dreptul Simion, că “prin însuţi sufletul tău va pătrunde sabia”, ai păzit aceste cuvinte întru inima ta, ştiind că bucuria de Maică pentru fiu este împletită cu multe necazuri în lumea aceasta. De aceea tu, ca ceea ce ştii necazul şi suferinţa întru toate, cunoşti şi întristarea noastră; şi ca ceea ce eşti singura Maică a tuturor, auzi-ne şi pe noi, care cu credinţă strigăm ţie:
Bucură-te, ceea ce ai născut lumii bucurie, pe Hristos Mântuitorul nostru;
Bucură-te, ceea ce izbăveşti lumea din necazuri, cu mijlocirile tale;
Bucură-te, ceea ce ai răbdat ocările şi clevetirile asupra Fiului tău;
Bucură-te, ceea ce, cu patimile Lui, dimpreună ai pătimit;
Bucură-te, mângâierea maicilor celor întristate;
Bucură-te, ceea ce ne păzeşti, cu darul Fiului tău;
Bucură-te, a noastră grabnică ajutătoare întru toate nevoile;
Bucură-te, îndreptarea şi povăţuitoarea celor rătăciţi;
Bucură-te, hrana şi păzitoarea pruncilor;
Bucură-te, povăţuitoarea tinerilor;
Bucură-te, Maica celor sărmani;
Bucură-te, sprijinul şi mângâierea văduvelor;
Bucură-te, cea plină de dar, Născătoare de Dumnezeu Fecioară, bucuria tuturor celor necajiţi!

Condacul 5 

Văzând sângele cel dumnezeiesc al Fiului tău vărsându-se pe Cruce pentru mântuirea noastră, ca o slugă a Domnului, cu smerenie plecându-te voii Tatălui Care este în ceruri, ne-ai arătat nouă chipul pătimirii şi al răbdarii, ca şi noi când suntem în cuptorul ispitelor şi al nevoilor, cu smerenie să ne rugăm lui Dumnezeu, cântând: Aliluia!

Icosul 5 

Văzându-te pe tine Fiul tău şi Dumnezeul nostru stând lângă Cruce cu ucenicul Lui cel iubit şi cu inima sfâşiată de durere şi suferind asemenea Lui, a zis: “Femeie, iată fiul tău ” şi ucenicului: “Iată mama ta”, făcându-ti ţie fii pe toţi cei ce cred în El. Iar noi ca nişte părtaşi ai necazurilor şi ai patimilor Fiului tău, spre tine, mijlocitoare Maică, toată nădejdea având-o, cu credinţă strigăm ţie:
Bucură-te, Maica neamului creştinesc;
Bucură-te, ceea ce ai împreunat pe Dumnezeu cu oamenii;
Bucură-te, ceea ce ai adus Domnului pe cei credincioşi;
Bucură-te, Mieluşeaua care ai născut pe Mielul cel ce a ridicat păcatele lumii;
Bucură-te, vas care ne scoţi nouă bucurie din izvorul nemuririi;
Bucură-te, rugătoarea pentru mântuirea celor păcătoşi;
Bucură-te, scularea celor căzuţi în păcate;
Bucură-te, ceea ce eşti vindecarea tuturor neputincioşilor;
Bucură-te, că eşti căutarea celor pierduţi;
Bucură-te, bucuria cea fără de veste a păcătoşilor;
Bucură-te, potolirea a toată întristarea;
Bucură-te, cea plină de dar, Născătoare de Dumnezeu Fecioară, bucuria tuturor celor necajiţi!

Condacul 6 

Propovăduiesc milele tale, Maica lui Dumnezeu, toate marginile lumii, căci cu cinstitul tău acoperământ acoperi pe tot neamul creştinesc; pentru care totdeauna te rogi lui Hristos, Mântuitorul lumii, şi izbăveşti din toate nevoile pe robii tăi, cei temători de Dumnezeu, care cu credinţă cântă lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 6 

Strălucind darul cu raze luminoase de la sfântă icoana ta, Maica lui Dumnezeu, noi cu credinţă plecăm genunchii înaintea ei şi cu lacrimi ne rugăm ţie; alungă norul ispitelor ce vin asupra robilor tăi, şi cu bucurie să strigăm ţie:
Bucură-te, ceea ce duci rugăciunile credincioşilor Fiului tău şi Dumnezeului nostru;
Bucură-te, ceea ce stai înaintea scaunului Dumnezeirii şi te rogi pentru noi;
Bucură-te, mijlocitoare între Dumnezeu şi om, care ne izbăveşti pe noi din nevoi;
Bucură-te, apărătoarea neamului creştinesc, de la Dumnezeu dăruită nouă;
Bucură-te, pom înfrumuseţat cu care se acopăr mulţi;
Bucură-te, pom cu luminoasă roadă, din care se hrănesc credincioşii;
Bucură-te, acoperământul lumii, cel mai lat decât norii;
Bucură-te, pământul făgăduinţei, din care ne izvorăsc toate bunătăţile cereşti şi pământeşti;
Bucură-te, soare luminos, care neîncetat luminezi pe cei credincioşi;
Bucură-te, stâlp de foc, care povăţuieşti pe cei aleşi către cereasca Împărăţie;
Bucură-te, brazdă, care creşti mulţimea îndurărilor;
Bucură-te, ceea ce ne dăruieşti toate bunătăţile;
Bucură-te, cea plină de dar, Născătoare de Dumnezeu Fecioară, bucuria tuturor celor necajiţi!

Condacul 7 

Vrând să arăţi izvoare de minuni de la sfântă icoana ta, bucuria tuturor celor necăjiţi, ai poruncit, Stăpână, bolnavei Eftimia să săvârşească înaintea sfintei tale icoane cântări de rugăciune, şi primind vindecare să vestească tuturor milele tale, pe care le-ai dăruit prin sfântă ta icoană, pentru ca să nu fie tăinuit izvorul vindecărilor ce le dai în dar tuturor celor ce au nevoie de ele. Pentru aceasta şi noi nu tăinuim minunile şi facerile tale de bine către noi, robii tăi, ci cu mulţumire, preaslăvim pe Dumnezeu şi cântăm lui: Aliluia!

Icosul 7 

Scăldătoarea Siloamului vindecă bolile, însă mai presus s-a arătat, Preasfântă Stăpână, biserica ta, în care ne închinăm icoanei tale celei făcătoare de minuni. Fiindcă aceasta, nu numai odata într-un an, şi nu numai cei ce intră mai întâi dobândesc sănătate, ci de-a pururea vindecă toată rana sufletească şi trupească a celor ce cu bună credinţa şi cu dragoste vin către tine. Pentru aceasta strigăm ţie:
Bucură-te, scăldătoare, în care se afundă toate durerile noastre cele sufleteşti şi trupeşti;
Bucură-te, pahar, cu care se primeşte bucuria şi mântuirea;
Bucură-te, piatră, care ai adăpat pe cei însetaţi de viaţă;
Bucură-te, lemn, care îndulceşti apele cele amare ale mării lumeşti;
Bucură-te, izvor nesecat al apei celei dătătoare de viaţă;
Bucură-te, ceea ce îndulceşti necazurile noastre cele amare;
Bucură-te, baie, care speli întinăciunea păcatului;
Bucură-te, potolirea întristărilor noastre;
Bucură-te, vindecarea bolilor noastre;
Bucură-te, ceea ce ne izbăveşti din nevoi;
Bucură-te, ceea ce calci puterea demonilor;
Bucură-te, ceea ce ruşinezi pe vrăjmaşii noştri;
Bucură-te, cea plină de dar, Născătoare de Dumnezeu Fecioară, bucuria tuturor celor necajiţi!

Condacul 8 

Nemernici şi străini de credinţa creştinească sunt aceia care nu se închină chipului tău, celui întru tot sfânt, căci tu, Stăpână, ca o Maică a Unuia din Sfânta Treime, ai trimis darul facerii de minuni asupra sfintei tale icoane. Pentru aceasta, pe cei care sunt chinuiţi de duhurile cele necurate şi se închină cu credinţă sfintei tale icoane, îi vindeci şi sănatoşi îi faci pe ei. Pe toţi cei bolnavi sufleteşte şi trupeşte care se roagă ţie, îi tămăduieşti şi cele de folos pentru dânşii le rânduieşti. Pentru aceste multe ale tale faceri de bine, cu mulţumire strigăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 8 

Toată viaţa noastră pe pământ, este plină de durere şi de întristare. Sufletul, bolnav de păcate, trupul de dureri se chinuieşte, pentru că mânia lui Dumnezeu pentru păcatele noastre ne pedepseşte. Către tine dar alergăm, Maica lui Dumnezeu, şi înaintea preacinstitei tale icoane căzând, ne rugăm: Umple de bucurie şi de veselie inima noastră cea întristată şi cu bucurie să strigăm ţie:
Bucură-te, povăţuitoarea care ne duci pe noi în patria cerească;
Bucură-te, Împărăteasa cerului şi a pământului, care ne deschizi nouă uşile raiului;
Bucură-te, cea preamilostivă, care ne miluieşti pe noi;
Bucură-te, chivernisitoarea casei, care bine rânduieşti viaţa noastră;
Bucură-te, cea preafericită, care de prooroci ai fost vestită;
Bucură-te, fericit pântece, care ai născut pe Fiul lui Dumnezeu;
Bucură-te, rugul cel nears;
Bucură-te, zid nestricat;
Bucură-te, izvor purtător de viaţă;
Bucură-te, floarea cea pururea nevestejită;
Bucură-te, îmblânzirea inimilor celor răi;
Bucură-te, neîncetată bucurie a credincioşilor;
Bucură-te, cea plină de dar, Născătoare de Dumnezeu Fecioară, bucuria tuturor celor necajiţi!

Condacul 9 

Toată dulceaţa cea lumească în lumea aceasta este amestecată cu întristare. Mărirea şi bogaţia trec. Frumuseţea şi sănatatea se veştejesc. Prietenii cei de aproape se răpesc de moarte, îndulceşte dar necazurile robilor tăi, pricinuitoarea bunătăţilor, şi bucuria ta cea nestricată dă-ne-o nouă, celor ce strigăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 9 

Ritorii cei mult vorbitori nu se pricep cu ce cuvinte să mângâie pe cei necăjiţi. Ci, tu singură, Stăpână, dăruieşte inimii noastre mângâiere, cu razele darului tău. Alungă norul necazurilor noastre şi negura mâhnirii, ca să strigăm ţie:
Bucură-te, că eşti nădejde de bucurie pentru toţi creştinii;
Bucură-te, bucuria şi împăcarea lumii;
Bucură-te, dătătoarea bunătătilor cereşti şi pământeşti;
Bucură-te, nădejdea mântuirii noastre;
Bucură-te, corabia celor ce vor să se mântuiască;
Bucură-te, limanul celor ce înoată pe marea vieţii acesteia;
Bucură-te, singura păzitoare a celor ce, după Dumnezeu, spre tine nădăjduiesc;
Bucură-te, îmbrăcămintea celor goi de îndrăzneală pentru mulţimea păcatelor;
Bucură-te, păzitoarea şi întărirea tuturor;
Bucură-te, ocrotitoare şi sfântă adăpostire a tuturor credincioşilor;
Bucură-te, ajutătoarea tuturor celor ce cu credinţă se roagă ţie;
Bucură-te, luminoasă cunoştiinţă a darului;
Bucură-te, cea plină de dar, Născătoare de Dumnezeu Fecioară, bucuria tuturor celor necajiţi!

Condacul 10 

Domnul Cel iubitor de oameni, vrând să mântuiască lumea din chinul veşnic şi din neîncetată suferinţă, S-a sălăşluit în pântecele tău cel pururea fecioresc, şi pe tine, Maica Sa, te-a dăruit celor pieritori spre ajutor, spre acoperământ şi apărare, ca să fii celor mâhniţi mângâiere, celor necăjiţi bucurie, celor deznădăjduiţi nădejde, ceea ce ne izbăveşti de chinul cel veşnic, prin mijlocirea ta şi către veşnica veselie aduci pe toţi care cu credinţă strigă Fiului tău şi Dumnezeului nostru: Aliluia!

Icosul 10 

Zid eşti fecioarelor, Născătoare de Dumnezeu şi tuturor celor ce aleargă către acoperământul tău. Pentru aceasta ne rugăm ţie: apără, acoperă şi păzeşte pe toţi cei săraci şi fără de ajutor şi izbăveşte din ispite, din necazuri şi din nevoi pe cei care cu credinţă strigă ţie:
Bucură-te, stâlpul fecioriei;
Bucură-te, vas ales al curăţiei şi al întregii feciorii;
Bucură-te, cununa cea mărită a celor care cu nevoinţă se luptă împotriva poftelor;
Bucură-te, ceea ce dai veşnică bucurie celor ce se ostenesc în viaţa călugărească;
Bucură-te, ceea ce ne izbăveşti de văpaia patimilor;
Bucură-te, ceea ce goneşti negura ispitelor;
Bucură-te, povăţuitoarea întregii feciorii;
Bucură-te, sprijinitoarea curăţiei;
Bucură-te, îndreptarea oamenilor;
Bucură-te, cea prin care din cădere ne-am sculat;
Bucură-te, întărirea cea tare a credinţei;
Bucură-te, tămâia cea plăcută a rugăciunii;
Bucură-te, cea plină de dar, Născătoare de Dumnezeu Fecioară, bucuria tuturor celor necajiţi!

Condacul 11 

Cântarea cea cu totul de umilinţă aducem ţie, noi, robii tăi, Născătoare de Dumnezeu, apărătoarea cea atotputernică a neamului creştinesc. Potoleşte bolile robilor tăi celor ce suspină, îmblânzeşte mânia lui Dumnezeu care cu dreptate vine asupra noastră pentru păcatele noastre. Izbăveşte-ne din toate necazurile pe noi, robii tăi, care strigăm pentru tine lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 11 

Făclie primitoare de lumină, din cărbunele darului lui Dumnezeu aprinsă, s-a arătat nouă preacinstită icoana ta, Stăpână, spre sfinţirea şi mângâierea noastră. Iar noi, cu dragoste cinstind-o şi cu credinţă îngenunchind înaintea ei, strigăm ţie:
Bucură-te, ceea ce cu puternica ta apărare, din toate nevoile ne scoţi pe noi;
Bucură-te, ceea ce din foamete sufletească şi trupească ne izbăveşti pe noi;
Bucură-te, ceea ce cu rugăciunile tale stingi focul patimilor noastre;
Bucură-te, ceea ce ne scapi pe noi de moartea cea veşnică;
Bucură-te, tare ajutătoare în războaie;
Bucură-te, ceea ce ne acoperi pe noi de năvălirea altor neamuri;
Bucură-te, ceea ce ne izbăveşti de războiul cel dintre noi;
Bucură-te, ceea ce păzeşti pe cei ce călătoresc pe pământ şi pe ape;
Bucură-te, ceea ce izbăveşti pe cei robiţi;
Bucură-te, grabnică izbăvire de îngrozirea lui Dumnezeu, care cu dreptate vine asupra noastră;
Bucură-te, cea plină de dar, Născătoare de Dumnezeu Fecioară, bucuria tuturor celor necajiţi!

Condacul 12 

Zălog din darurile tale, voind să dai neamului creştinesc icoana ta cea făcătoare de minuni, ai dăruit-o nouă, Maica lui Dumnezeu, de la care, celor ce vin cu credinţă, izvoare de minuni se revarsă; neputinţele se vindecă şi necazurile se potolesc. Pentru aceasta cu bucurie strigăm pentru tine lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 12 

Cântând milele şi minunile tale, Născătoare de Dumnezeu Fecioară, toţi te lăudăm, ca pe o tare stătătoare a noastră şi cu umilinţă venim la Tine, ceea ce te rogi pentru noi. Şi cerem ca să înalţi mâinile către Fiul tău, rugându-L ca pururea în viaţa aceasta şi după moartea noastră, milostivirea Lui să nu se depărteze de la noi, cei ce strigăm ţie:
Bucură-te, nădejdea noastră în viaţa aceasta şi după moartea noastră;
Bucură-te, ceea ce rânduieşti sfârşit dulce şi cu pace din viaţa aceasta, tuturor celor ce nădăjduiesc spre tine;
Bucură-te, ceea ce eşti nădejdea şi apărarea noastră în ziua judecăţii;
Bucură-te, îmblânzirea Dreptului Judecător;
Bucură-te, ceea ce ne izbaveşti din gheena cea veşnică;
Bucură-te, nădejdea de mântuire a tuturor;
Bucură-te, cheia Împărăţiei lui Hristos;
Bucură-te, uşa raiului;
Bucură-te, pod care duci la ceruri;
Bucură-te, adăpostire şi bună apărare a tuturor păcătoşilor, care se căiesc de păcatele lor;
Bucură-te, bucuria îngerilor;
Bucură-te, mărirea şi mângâierea tuturor drepţilor;
Bucură-te, cea plină de dar, Născătoare de Dumnezeu Fecioară, bucuria tuturor celor necajiţi!

Condacul 13 

O, întru tot lăudată, de Dumnezeu Născătoare, ceea ce spre bucuria cerului şi a pământului ai născut pe Impăratul Hristos, Dumnezeul nostru, auzi glasul smeriţilor robilor tăi. Primeşte această puţină rugăciune a noastră şi ne izbăveşte pe noi din toate nevoile. Vindecă neputinţele noastre cele sufleteşti şi trupeşti. Alungă de la noi toată răutatea şi întristarea. Dăruieşte-ne sănatate şi cu rugăciunile tale ne izbăveşte din munca cea veşnică, pe cei ce cântăm pentru tine lui Dumnezeu: Aliluia! (Acest Condac se zice de trei ori).

Apoi se zice iarasi Icosul 1 (Îngerul cel mai înainte stătător din cer a fost trimis să zică ţie, Născătoare de Dumnezeu, …) si Condacul 1 (Apărătoare Doamnă, pentru biruinţă mulţumiri, izbăvindu-ne din veşnica moarte, …).

Apoi se zic aceste rugaciuni:

RUGACIUNEA INTAI 

O! Preasfântă Stăpână de Dumnezeu Născătoare, ceea ce eşti mai presus decât heruvimii şi mai cinstită decât serafimii, Fecioară de Dumnezeu aleasă, bucuria tuturor celor necăjiţi, dă-ne mângâiere şi nouă celor ce suntem în necazuri, că, afară de tine alta scăpare şi ajutor nu avem. Tu singură eşti mijlocitoarea bucuriei noastre şi ca Maica lui Dumnezeu şi Maica milostivirii, stând înaintea Prestolului Preasfintei Treimi, poţi să ne ajuţi nouă. Că nimeni din cei ce se roagă ţie cu credinţă nu este ruşinat.
Auzi-ne şi acum în ziua necazului nostru, pe noi, cei ce cădem înaintea icoanei tale şi cu lacrimi ne rugăm ţie. Alungă de la noi toate necazurile şi nevoile ce vin asupra noastră, întru această vremelnică viaţă şi prin atotputernica ta mijlocire, nu ne lipsi pe noi nici de veşnica şi nesfârşita bucurie, întru Împărăţia Fiului tău şi Dumnezeului nostru. Amin.

RUGACIUNEA A DOUA 
Împărăteasa mea cea preabună, nădejdea mea, Născătoare de Dumnezeu, prietena sărmanilor, folositoarea celor neputincioşi şi ocrotirea celor necăjiţi; vezi nevoia mea şi necazul meu. Ajută-mă că sunt neputincios, hrăneşte-mă ca pe un străin. Ştii nevoia mea, uşurează-mă de ea precum voieşti căci nu am alt ajutor afară de tine, nici altă folositoare grabnică, nici altă bună mângâiere, decât numai pe tine, o, Maică a lui Dumnezeu, ca să mă păzeşti şi să mă acoperi în vecii vecilor. Amin.

Întrucât nu aţi făcut unuia dintre aceşti prea mici fraţi ai mei, nici Mie nu Mi-aţi făcut!

"Cunoscând poruncile Domnului aşa să vieţuim: 

pe cei flămânzi să-i hrănim, pe cei însetaţi să-i adăpăm, 

pe cei goi să-i îmbrăcăm, pe străini să-i aducem în casă, 

pe bolnavi şi pe cei din temniţă să-i căutăm; 

ca să zică şi către noi Cel ce va să judece tot pământul: 

Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu, 

de moşteniţi împărăţia ce s-a gătit vouă."

E ziua Domnului. 19 februarie 2012, Duminica a XXXV-a după Rusalii (A înfricoşătoarei judecăţi).
La Sfânta Liturghie de azi se citeşte:
Epistola întâia către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel 8, 8-13; 9, 1-2:

“Dar nu mâncarea ne va pune înaintea lui Dumnezeu. Că nici dacă vom mânca, nu ne prisoseşte, nici dacă nu vom mânca, nu ne lipseşte. Dar vedeţi că nu cumva această libertate a voastră să ajungă poticnire pentru cei slabi. Căci dacă cineva te-ar vedea pe tine, cel ce ai cunoştinţă, şezând la masă în templul idolilor, oare conştiinţa lui, slab fiind el, nu se va întări să mănânce din cele jertfite idolilor? Şi va pieri prin cunoştinţa ta cel slab, fratele tău, pentru care a murit Hristos! Şi aşa, păcătuind împotriva fraţilor şi lovind conştiinţa lor slabă, păcătuiţi faţă de Hristos. De aceea, dacă o mâncare sminteşte pe fratele meu, nu voi mânca în veac carne, ca să nu aduc sminteală fratelui meu.
Oare nu sunt eu liber? Nu sunt eu apostol? N-am văzut eu pe Iisus Domnul nostru? Nu sunteţi voi lucrul meu întru Domnul? Dacă altora nu le sunt apostol, vouă, negreşit, vă sunt. Căci voi sunteţi pecetea apostoliei mele în Domnul.”

Evanghelia după Matei 25, 31-46:

“Când va veni Fiul Omului întru slava Sa, şi toţi sfinţii îngeri cu El, atunci va şedea pe tronul slavei Sale. Şi se vor aduna înaintea Lui toate neamurile şi-i va despărţi pe unii de alţii, precum desparte păstorul oile de capre. Şi va pune oile de-a dreapta Sa, iar caprele de-a stânga. Atunci va zice Împăratul celor de-a dreapta Lui: Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu, de moşteniţi Împărăţia cea pregătită vouă de la întemeierea lumii. Căci flămând am fost şi Mi-aţi dat să mănânc; însetat am fost şi Mi-aţi dat să beau; străin am fost şi M-aţi primit; gol am fost şi M-aţi îmbrăcat; bolnav am fost şi M-aţi cercetat; în temniţă am fost şi aţi venit la Mine... Atunci drepţii Îi vor răspunde, zicând: Doamne, când Te-am văzut flămând şi Te-am hrănit? Sau însetat şi Ţi-am dat să bei? Sau când Te-am văzut străin şi Te-am primit, sau gol şi Te-am îmbrăcat? Sau când Te-am văzut bolnav sau în temniţă şi am venit la Tine? Iar Împăratul, răspunzând, va zice către ei: Adevărat zic vouă, întrucât aţi făcut unuia dintre aceşti fraţi ai Mei, mai mici, Mie Mi-aţi făcut. Atunci va zice şi celor de-a stânga Sa: Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic, care este gătit diavolului şi îngerilor lui. Căci flămând am fost şi nu Mi-aţi dat să mănânc; însetat am fost şi nu Mi-aţi dat să beau; străin am fost şi nu M-aţi primit; gol şi nu M-aţi îmbrăcat; bolnav şi în temniţă, şi nu M-aţi cercetat. Atunci vor răspunde şi ei, zicând: Doamne, când Te-am văzut flămând, sau însetat, sau străin, sau gol, sau bolnav, sau în temniţă şi nu Ţi-am slujit? El însă le va răspunde zicând: Adevărat zic vouă: Întrucât nu aţi făcut unuia dintre aceşti prea mici fraţi ai mei, nici Mie nu Mi-aţi făcut. Şi vor merge aceştia la osândă veşnică, iar drepţii la viaţă veşnică.”

Cu o săptămână înainte de începutul Postului Paştelui, mesajul Bisericii către credincioşii săi este unul deosebit de puternic. Căci prin cuvântul Mântuitorului Iisus Hristos, ne este pusă înaintea sufletelor noastre imaginea cutremurătoare a ultimilor realităţi ale acestei lumi. Ca un răspuns la toate căutările şi  rătăcirile oamenilor. Un adevăr cutremurător, care nu lasă loc de nicio îndoială sau răstălmăcire. Dintre cele patru ultime realităţi ale omului – moartea, judecata, raiul şi iadul – Mântuitorul nu a prezentat-o pe niciuna într-un tablou atât de zguduitor ca judecata din urmă, când El va pronunţa, în văzul şi auzul întregii lumi, sentinţa fără drept de apel ce va hotărî pentru veşnicie soarta fiecăruia dintre noi: raiul - fericirea veşnică în comuniune cu Dumnezeu, sau iadul – nefericirea veşnică, departe de iubirea divină. Dar, pe lângă acea sentinţă cutremurătoare, ceea ce ne izbeşte în acest tablou, este criteriul după care Mântuitorul, Judecătorul suprem al tuturor, va judeca lumea aceasta. Acest criteriu va fi IUBIREA faţă de semenii noştri. O iubire concretă, prin fapte concrete. Faptele iubirii creştine.
Cu Dumnezeu ne întâlnim prin creaţia Sa, în fiecare clipă a vieţii, întrucât tot ceea ce există în jurul nostru este opera Creatorului. Cu Dumnezeu ne întâlnim şi în rugăciune, particulară sau obştească. Dar, în modul cel mai elocvent cu putinţă pentru noi, oamenii, cu Dumnezeu ne vom întâlni în ziua Judecăţii. Care pentru unii va fi înfricoşătoare, iar pentru alţii va fi momentul supremei fericiri. Înfricoşătoare pentru că ne vom înfăţişa înaintea Dreptului Judecător în toată nuditatea sufletului, cu toate cele ascunse ale vieţii fiecăruia, de data asta la vedere. În vederea tuturor şi a lui Dumnezeu! Cele ce s-au făcut, dar şi cele ce nu s-au făcut, împlinirile dar şi neîmplinirile, nerealizările, eşecurile. Căci textul Evangheliei punctează tocmai acest aspect: răsplată pentru faptele împlinite ale credinţei şi osândă pentru faptele neîmplinite, nesăvârşite din neiubire, din indiferenţă, într-o viaţă a îndepărtării de Dumnezeu.
Acest mesaj ne este pus înainte în această zi nu pentru a înfricoşa, ci pentru a ne face să conştientizăm că avem la îndemână şansa îndreptării vieţii noastre, şansa regăsirii comuniunii de credinţă şi iubire cu Părintele ceresc şi cu semenii noştri. Înţelegând că în fiecare moment al vieţii noastre trebuie să ne raportăm la ultima realitate a Judecăţii, acest lucru ar trebui să ne facă să fim mai responsabili, mai buni, mai conştienţi de menirea noastră divină, de faptul că această viaţă trebuie trăită cât mai frumos, cât mai deplin, pentru că ea nu se opreşte aici, doar la efemerul unor clipe, destul de puţine, ai anilor vieţii noastre pe acest pământ. Când vom ajunge să cunoaştem, să înţelegem adevărul veşniciei, al imensităţii iubirii lui Dumnezeu care ne aşteaptă ca pe nişte fii risipitori, vom înţelege sensul existenţei noastre şi valoarea ei incomensurabilă. Vom începe Postul Sfintelor Paşti cu dorinţa de ne îndrepta micile sau marile imperfecţiuni ale vieţii noastre. Dar mai ales cu dorinţa de a redescoperi relaţia sufletească cu Părintele ceresc, cu semenii noştri şi cu noi înşine.
Sf. Nicolae Velimirovici ne spune că Evanghelia de azi mai are un înţeles, de adâncime. Fraţii mai mici sunt gândurile, simţirile şi năzuinţele noastre:

„Dacă mintea noastră flămânzeşte după Dumnezeu şi noi o hrănim, noi L-am hrănit pe Hristos din lăuntrul nostru; dacă inima noastră este lipsită de orice lucru bun şi de orice lucru ales, adică este lipsită de Dumnezeu, şi noi o îmbrăcăm, pe Hristos L-am îmbrăcat, Cel care se află în noi; dacă sufletul nostru este bolnav şi încătuşat de fiinţa noastră cea rea, de faptele noastre cele rele, şi suntem conştienţi de aceasta, şi îl cercetăm, noi L-am cercetat pe Hristos care se află în noi.“ Sursele aici şi aici.

...Acest fiu al meu mort era şi a înviat, pierdut era şi s-a aflat...

E ziua Domnului. 12 februarie 2012, Duminica a XXXIV-a după Rusalii (A fiului risipitor).
La Sfânta Liturghie de azi se citeşte:
Epistola întâia către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel 6, 12-20

Toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate îmi sunt de folos. Toate îmi sunt îngăduite, dar nu mă voi lăsa biruit de ceva. Bucatele sunt pentru pântece şi pântecele pentru bucate şi Dumnezeu va nimici şi pe unul şi pe celelalte. Trupul însă nu e pentru desfrânare, ci pentru Domnul, şi Domnul este pentru trup. Iar Dumnezeu, Care a înviat pe Domnul, ne va învia şi pe noi prin puterea Sa. Au nu ştiţi că trupurile voastre sunt mădularele lui Hristos? Luând deci mădularele lui Hristos le voi face mădularele unei desfrânate? Nicidecum! Sau nu ştiţi că cel ce se alipeşte de desfrânate este un singur trup cu ea? "Căci vor fi - zice Scriptura - cei doi un singur trup". Iar cel ce se alipeşte de Domnul este un duh cu El. Fugiţi de desfrânare! Orice păcat pe care-l va săvârşi omul este în afară de trup. Cine se dedă însă desfrânării păcătuieşte în însuşi trupul său. Sau nu ştiţi că trupul vostru este templu al Duhului Sfânt care este în voi, pe care-L aveţi de la Dumnezeu şi că voi nu sunteţi ai voştri? Căci aţi fost cumpăraţi cu preţ! Slăviţi, dar, pe Dumnezeu în trupul vostru şi în duhul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu.

Evanghelia după Luca 15, 11-32

Şi a zis: Un om avea doi fii. Şi a zis cel mai tânăr dintre ei tatălui său: Tată, dă-mi partea ce mi se cuvine din avere. Şi el le-a împărţit averea. Şi nu după multe zile, adunând toate, fiul cel mai tânăr s-a dus într-o ţară depărtată şi acolo şi-a risipit averea, trăind în desfrânări. Şi după ce a cheltuit totul, s-a făcut foamete mare în ţara aceea, şi el a început să ducă lipsă. Şi ducându-se, s-a alipit el de unul din locuitorii acelei ţări, şi acesta l-a trimis la ţarinile sale să păzească porcii. Şi dorea să-şi sature pântecele din roşcovele pe care le mâncau porcii, însă nimeni nu-i dădea. Dar, venindu-şi în sine, a zis: Câţi argaţi ai tatălui meu sunt îndestulaţi de pâine, iar eu pier aici de foame! Sculându-mă, mă voi duce la tatăl meu şi-i voi spune: Tată, am greşit la cer şi înaintea ta; Nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău. Fă-mă ca pe unul din argaţii tăi. Şi, sculându-se, a venit la tatăl său. Şi încă departe fiind el, l-a văzut tatăl său şi i s-a făcut milă şi, alergând, a căzut pe grumazul lui şi l-a sărutat. Şi i-a zis fiul: Tată, am greşit la cer şi înaintea ta şi nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău. Şi a zis tatăl către slugile sale: Aduceţi degrabă haina lui cea dintâi şi-l îmbrăcaţi şi daţi inel în mâna lui şi încălţăminte în picioarele lui; Şi aduceţi viţelul cel îngrăşat şi-l înjunghiaţi şi, mâncând, să ne veselim; Căci acest fiu al meu mort era şi a înviat, pierdut era şi s-a aflat. Şi au început să se veselească. Iar fiul cel mare era la ţarină. Şi când a venit şi s-a apropiat de casă, a auzit cântece şi jocuri. Şi, chemând la sine pe una dintre slugi, a întrebat ce înseamnă acestea. Iar ea i-a răspuns: Fratele tău a venit, şi tatăl tău a înjunghiat viţelul cel îngrăşat, pentru că l-a primit sănătos. Şi el s-a mâniat şi nu voia să intre; dar tatăl lui, ieşind, îl ruga. Însă el, răspunzând, a zis tatălui său: Iată, atâţia ani îţi slujesc şi niciodată n-am călcat porunca ta. Şi mie niciodată nu mi-ai dat un ied, ca să mă veselesc cu prietenii mei. Dar când a venit acest fiu al tău, care ţi-a mâncat averea cu desfrânatele, ai înjunghiat pentru el viţelul cel îngrăşat. Tatăl însă i-a zis: Fiule, tu totdeauna eşti cu mine şi toate ale mele ale tale sunt. Trebuia însă să ne veselim şi să ne bucurăm, căci fratele tău acesta mort era şi a înviat, pierdut era şi s-a aflat.

Parabola fiului risipitor rămâne una dintre cele mai frumoase pilde care s-au spus vreodată. Aşa cum a spus-o Domnul Iisus, nimeni vreodată nu a mai vorbit atât de frumos despre iubirea lui Dumnezeu faţă de oameni, cei ce suntem întru toate nişte “risipitori”. Prin această parabolă, Mântuitorul ne-a încredinţat că înaintea Tatălui ceresc avem mereu o şansă, că El ne aşteaptă pe fiecare să ne revenim în sine, să revenim la El, să ne întoarcem din ţara păcatului, din calea pierzării noastre.
Un om care nu a trecut niciodată prin această experienţă, care nu a simţit niciodată că este înstrăinat de Dumnezeu şi de adevărata viaţă, nu va înţelege niciodată esenţa mesajului creştin. Iar cel care se mulţumeşte numai cu ceea ce îi oferă această viaţă şi această lume, fără să tânjească şi după altceva, nu va şti niciodată ce este într-adevăr pocăinţa. Pocăinţa este adesea confundată cu o simplă înşiruire de păcate la spovedanie. O eliberare formală de povara greşelilor, prin mărturisire şi atât. Numai că adevărata pocăinţă este mai mult decât atât, este şi altceva ce de multe ori ne scapă. Este şi conştientizarea sentimentului de înstrăinare de iubirea lui Dumnezeu, de bucuria comuniunii harice cu El, de adevărata viaţă care este numai împreună cu El. Este, ceea ce Nichifor Crainic spunea atât de frumos: ”Nostalgia paradisului”.
Este o parabolă plină de învăţăminte, dar şi plină de speranţă. Pentru că prin ea suntem încredinţaţi că iubirea lui Dumnezeu rămâne mai presus de orice cădere a omului. Oricât ne-am risipi, oricât ne-am împrăştia pe căile neantului, Iubirea lui Dumnezeu rămâne statornică precum un munte neclintit în măreţia lui.
Generaţie de generaţie, oamenii repetă ceea ce ştiu deja, ceea ce au auzit, au învăţat sau li s-a spus. Experienţa aceasta tragică a risipirii parcă-i atrage pe oameni şi, pentru fiecare, risipirea se întâmplă într-o altă formă. Mirajul îndepărtării de dragostea părintească, de siguranţa de acasă, de ocrotirea Tatălui, ne face să căutăm fericiri acolo unde nu vom găsi niciodată fericire. Ne atrage libertatea, pe care însă nu o înţelegem. Ne dorim să fim singurii noştri stăpâni, ne aruncăm în vâltoarea dezmierdărilor de tot felul, părându-ni-se că acestea ne vor aduce fericire, împlinire, pentru ca atunci când pe toate acestea le vom vedea în toată năruirea lor dezolantă, să realizăm cât de mult am greşit, cât de mult am pierdut, cât am risipit din tot ceea ce aveam dintru început.
Aproape că avem o vocaţie de risipitori… Risipim darurile cu care Domnul ne-a dăruit pe fiecare. Îngropăm talanţii, în loc să-i facem să rodească. Risipim prilejurile ce ne apar în drumul vieţii noastre, şansele pe care suntem chemaţi să le valorificăm în fiece zi. Risipim prietenii, risipim oamenii din preajmă, risipim frumuseţe, risipim bunătate, risipim gesturi ce ne-ar putea înălţa. Risipim multe, dar cel mai grav este că risipim IUBIREA! Adică tocmai darul cel mai de preţ pe care Dumnezeu Tatăl ni l-a dat nouă, oamenilor… Risipim iubirea celor dragi, a celor apropiaţi, risipim iubirea prietenilor, a celor ce ne preţuiesc sincer şi alergăm după himere. Dar ajungem să risipim chiar şi iubirea lui Dumnezeu, nesocotind-o într-un mod atât de dureros… Ne sărăcim singuri, tocmai de ceea ce apoi ajungem să căutăm cu disperare.
O viaţă întru risipire nu duce nicăieri. Este doar o învârtire haotică într-un cerc vicios. Nu e nici urcuş, nu e nici cale. Este o rătăcire fără sens. Şi tocmai după această rătăcire tânjim cu nesaţ, în numele libertăţii noastre. Dar până şi libertatea ajungem să o risipim! Lipsindu-ne de ea prin lucruri înrobitoare…
Suntem supuşi greşelii. Suntem atât de imperfecţi. Suntem răi şi plini de încăpăţânare. Cu greu acceptăm vreun sfat sau învăţătură bună. Am vrea ca toate hotărârile vieţii să le luăm numai de unii singuri. Şi aşa şi facem, până când ajungem să recunoaştem că am greşit. Şi numai această recunoaştere ne poate aduce eliberarea dintru risipirea din care nu mai contenim… Tocmai revenindu-ne întru sinea noastră putem ajunge să luăm hotărârea înţeleaptă a întoarcerii, a revenirii, a regăsirii.. Fără acest pas, oamenii rămân nişte veşnici risipitori, până ce ajung să risipească şi ultima clipă a vieţii lor.
Acest “venindu-şi în sine” este cheia! Este primul pas spre revenire, spre o nouă şansă pe care Părintele ceresc ne-o oferă în orice moment. Aşteptându-ne cu răbdare şi cu speranţa că ne vom întoarce. Aşteptând cu dragoste să ne repună întru ale noastre, în moştenirea pe care nebuneşte am risipit-o.
Atunci când omul realizează cu durere că ne-am risipit prin lucruri fără importanţă, că am pângărit prin păcate frumuseţea sufletească pe care am primit-o la început, că suntem departe de casă şi de Părintele de lângă care am ales singuri să plecăm…. Iar când realizăm toate acestea, nu ne mai rămâne de făcut decât dorinţa puternică de a ne reîntoarce acasă, acolo de unde am plecat întru risipire şi rătăcire: “mă voi întoarce la Tatăl meu…”. Acesta este adevăratul sens al pocăinţei. Şi nu doar o simplă intenţie, ci chiar părăsirea acelei ţări îndepărtate, lumea păcatului, a risipirii darurilor, a înstrăinării.
Parabola fiului risipitor ne arată tocmai Calea revenirii şi a devenirii noastre. Adevărata Cale pe care ne putem împlini rostul în această lume. Calea nerisipirii, Calea Iubirii divine… Tatăl Ceresc ne aşteaptă pe fiecare cu atât de multă iubire…Sursa aici.

Să ne rugăm pentru toţi cei care sunt în zonele acoperite de zăpadă. Şi să ajutăm şi noi cu ceea ce ne stă în putinţă. Doamne ajută!