Traiau odata, demult, intr-o familie foarte saraca, trei fete impreuna
cu tatal lor. Mama murise cu ani in urma, bolnava fiind, iar tatal lucra
din zori pana seara ca sa aiba mancare si lemne de foc pentru fetele
sale.
Cu toate ca muncea din greu, adesea se intimpla sa vina acasa cu mana goala.
Intr-o seara geroasa de iarna, tatal se intoarse obosit si necajit,
aducand doar citeva vreascuri pentru foc si patru cartofi pentru masa.
Intrand in casa, le gasi pe cele trei fete zgribulite de frig, stand in
jurul sobei reci.
Fetele, cum il vazura pe batranul lor tata, sarira in ajutorul lui,
luara vreascurile si pusera de facura focul in soba. Tatal scoase cu
bucurie din buzunarul hainei cei patru cartofi si zise fetelor:
- E o cina pe cinste, nu-i asa?
Fetele se apucara sa coaca cartofii in foc. Cand masa fu gata, batranul tata le zise:
- Stiti ce? Cartoful meu… as vrea sa-l duci tu, fata mea cea mare, babei
din vale. Si sa iei si citeva vreascuri sa-i duci. E mare vijelie afara
si e bolnava, saraca… cred ca nici n-a iesit azi din casa.
Fata cea mare se duse langa usa si incalta cizmele. Era singura pereche
de cizme din casa, cu care mergeau cu randul, atat de saraca era acea
familie! Si fata se incalta, puse pe ea o haina veche si gaurita, lua
cartoful si niste vrescuri si iesi din casa.
Asa era in fiecare seara in casa lor saraca. Uneori, tatal mai gasea de
lucru in satele vecine, la taiat de lemne sau la descarcat carute si mai
aducea cite ceva de mancare. Intotdeauna insa, in saracia lor, se
gandeau si la altii care erau mai saraci decat ei.
Fata cea mare porni prin crivatul noptii spre batrana bolnava, ca sa-i
duca de mancare si lemne de foc. Mergea grabita la vale, fara sa se uite
in jur. Cineva insa, din intuneric, o urmarea cu privirea. Alaturi de
acesta era un magarus incarcat cu desagi pline. Fata se intoarse repede
de la batrana, cu gandul la caldurica sobei si la cartoful copt care o
astepta. Intra in casa, isi scoase cizmele din picioare si le aseza cu
grija linga soba, sa se usuce. Ca doar erau singurele lor incaltari.
Apoi manca din cartoful copt si se aseza ghemuita in pat, sub patura
roasa de vreme, langa surorile ei mai mici. Se culcara. Tatal se uita la
ele inganduat, ofta, spuse o rugaciune si atipi si el.
Afara, cel care o urmarise pe fata ajunse in fata casei lor. Batranul,
caci un batran era acela, lega magarusul de poarta casei, ca sa nu fuga,
dupa care scoase din desaga trei saculeti. Apoi se apropie de fereastra
casei, care se deschise singura, ca prin minune. Batranul lasa sa cada
inauntru cei trei saculeti plini cu galbeni. Din cel de-al treilea
saculet, un ban de aur se rostogoli pana in cizma pusa la uscat, langa
soba.
Fetele tresarira in somn, dar nu se trezira. Tatal insa deschise ochii
si il vazu pe batran. Il recunoscu si abia reusi sa ingaime: “Eu te
cunosc pe dumneata!… Am auzit atatea despre dumneata!… Esti Sfantul
Nicolae!… El trebuie sa fii! Ai fost episcop, binecuvantat de Dumnezeu
pentru marinimie si darnicie! Multumesc… multumesc pentru tot ce ne-ai
daruit! Cum pot oare sa te rasplatesc?… Nu-ti pot oferi decat viata mea…
pentru ca eu sunt un om iar tu esti un sfant!”
Sfantul Nicolae atunci ii raspunse: “Daruieste si tu la randul tau si vei fi rasplatit!”
Tatal fetelor ramase inmarmurit, uitandu-se dupa batranul care se
indeparta, calare pe magarus. Mergea linistit spre locul in care traiesc
Sfintii…
Si coboara de acolo, de Sus, pe pamant, in fiecare an, intr-o noapte,
intre 5 si 6 decembrie, si face daruri… Si copiii stiu asta si isi
pregatesc cizmulitele de cu seara pentru a primi darurile Mosului.
Iti multumim, Sfinte Nicolae!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu