Epistola către Romani a Sfântului Apostol Pavel
Capitolul 12
- Vă îndemn, deci, fraţilor, pentru îndurările lui Dumnezeu, să înfăţişaţi trupurile voastre ca pe o jertfă vie, sfântă, bine plăcută lui Dumnezeu, ca închinarea voastră cea duhovnicească.
- Şi să nu vă potriviţi cu acest veac, ci să vă schimbaţi prin înnoirea minţii, ca să deosebiţi care este voia lui Dumnezeu, ce este bun şi plăcut şi desăvârşit.
- Căci, prin harul ce mi s-a dat, spun fiecăruia din voi să nu cugete despre sine mai mult decât trebuie să cugete, ci să cugete fiecare spre a fi înţelept, precum Dumnezeu i-a împărţit măsura credinţei.
- Ci, precum într-un singur trup avem multe mădulare şi mădularele nu au toate aceeaşi lucrare.
- Aşa şi noi, cei mulţi, un trup suntem în Hristos şi fiecare suntem mădulare unii altora.
- Dar avem felurite daruri, după harul ce ni s-a dat. Dacă avem proorocie, să proorocim după măsura credinţei.
- Dacă avem slujbă, să stăruim în slujbă; dacă unul învaţă, să se sârguiască în învăţătură.
- Dacă îndeamnă, să fie la îndemnare; dacă împarte altora, să împartă cu firească nevinovăţie; dacă stă în frunte, să fie cu tragere de inimă; dacă miluieşte, să miluiască cu voie bună!
- Dragostea să fie nefăţarnică. Urâţi răul, alipiţi-vă de bine.
- În iubire frăţească, unii pe alţii iubiţi-vă; în cinste, unii altora daţi-vă întâietate.
- La sârguinţă, nu pregetaţi; cu duhul fiţi fierbinţi; Domnului slujiţi.
- Bucuraţi-vă în nădejde; în suferinţă fiţi răbdători; la rugăciune stăruiţi.
- Faceţi-vă părtaşi la trebuinţele sfinţilor, iubirea de străini urmând.
- Binecuvântaţi pe cei ce vă prigonesc, binecuvântaţi-i şi nu-i blestemaţi.
- Bucuraţi-vă cu cei ce se bucură; plângeţi cu cei ce plâng.
- Cugetaţi acelaşi lucru unii pentru alţii; nu cugetaţi la cele înalte, ci lăsaţi-vă duşi de spre cele smerite. Nu vă socotiţi voi înşivă înţelepţi.
- Nu răsplătiţi nimănui răul cu rău. Purtaţi grijă de cele bune înaintea tuturor oamenilor.
- Dacă se poate, pe cât stă în puterea voastră, trăiţi în bună pace cu toţi oamenii.
- Nu vă răzbunaţi singuri, iubiţilor, ci lăsaţi loc mâniei (lui Dumnezeu), căci scris este: "A Mea este răzbunarea; Eu voi răsplăti, zice Domnul".
- Deci, dacă vrăjmaşul tău este flămând, dă-i de mâncare; dacă îi este sete, dă-i să bea, căci, făcând acestea, vei grămădi cărbuni de foc pe capul lui.
- Nu te lăsa biruit de rău, ci biruieşte răul cu binele.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu