Şi au mâncat toţi şi s-au săturat...

E ziua Domnului.  

Duminică, 07 august 2011, a VIII-a după Rusalii. La Sfânta Liturghie de azi se citeşte Evanghelia după Matei, cap. 14, despre înmulţirea pâinilor şi a peştilor - o prezentare extraordinară a celor mai importante adevăruri ale Bisericii apostolice. 

Şi ieşind, a văzut mulţime mare şi I S-a făcut milă de ei şi a vindecat pe bolnavii lor. Iar când s-a făcut seară, ucenicii au venit la El şi I-au zis: locul este pustiu şi vremea iată a trecut; deci, dă drumul mulţimilor ca să se ducă în sate, să-şi cumpere mâncare. Iisus însă le-a răspuns: N-au trebuinţă să se ducă; daţi-le voi să mănânce. Iar ei I-au zis: Nu avem aici decât cinci pâini şi doi peşti. Şi El a zis: Aduceţi-Mi-le aici. Şi poruncind să se aşeze mulţimile pe iarbă şi luând cele cinci pâini şi cei doi peşti şi privind la cer, a binecuvântat şi, frângând, a dat ucenicilor pâinile, iar ucenicii mulţimilor. Şi au mâncat toţi şi s-au săturat şi au strâns rămăşiţele de fărâmituri, douăsprezece coşuri pline. Iar cei ce mâncaseră erau ca la cinci mii de bărbaţi, afară de femei şi de copii. Şi îndată Iisus a silit pe ucenici să intre în corabie şi să treacă înaintea Lui, pe ţărmul celălalt, până ce El va da drumul mulţimilor. (Ev. Matei 14, 14-22)

Din relatările celor patru Evanghelii reiese că, în acea perioadă, Mântuitorul era în al doilea an al activităţii Sale şi că se găsea undeva în partea de nord-est a Lacului Ghenizaret, sau Marea Galileii, în apropiere de localitatea Betsaida. 

Minunea înmulţirii celor cinci pâini şi doi peşti se petrece după uciderea Sfântului Ioan Botezătorul de către regele Irod, fapt care l-a îndurerat profund pe Iisus, care „a plecat de acolo cu corabia întrun loc singuratic, dar aflând mulţimile au venit după El, pe jos, din cetăţi” (Matei 14, 13). 

Sfântul Ev. Matei scrie că la vederea atâtor oameni „lui Iisus i s-a făcut milă de ei şi le-a vindecat bolnavii.” Compasiunea lui Isus - reflex al milostivirii lui Dumnezeu - este un sentiment plin de nuanţe: este atitudinea celui care se simte implicat şi responsabil, o atitudine ce cuprinde simpatie, dragoste şi milă faţă de aceia care l-au urmat şi au dat dovadă de credinţa lor, părăsind ceea ce aveau, urmându-l fără să aibă de mâncare şi fără să ştie unde era locul spre care se îndreptau. 

Ucenicii sunt preocupaţi de mulţimea flămândă şi istovită, dar cred că este treaba ei să-şi rezolve problema. ”Dă drumul mulţimilor ca să se ducă în sate, să-şi cumpere mâncare”. În schimb, domnul Isus le spune ca ei trebuie să rezolve problema mulţimii: ”Daţi-le voi să mănânce!” Trebuie să le dea oamenilor să mănânce, pentru că ei vor avea misiunea de a se îngriji de necesităţile "turmei". Mai mult, sunt motivaţi să aibă încredere în El şi în ei înşişi. 

Dar este ceva imposibil de îndeplinit: ”Nu avem aici decât cinci pâini şi doi peşti”. Dar nimic nu este imposibil la Dumnezeu. Isus ia puţinul pe care ucenicii îl au şi îl înmulţeşte:  

"Şi luând cele cinci pâini şi cei doi peşti şi privind la cer, a binecuvântat şi, frângând, a dat ucenicilor pâinile, iar ucenicii mulţimilor." 

În mâinile sale puţinul devine mult; pâinea frântă, împărţită cu alţii devine abundentă. Isus vrea ca „a cumpăra” să fie înlocuit cu „a împărţi cu alţii”. Iar aceasta înseamnă că e nevoie de o schimbare a relaţiilor dintre noi şi ceilalţii, dintre noi şi lucruri. Noi suntem responsabili de ceilalţi şi implicaţi personal în nevoile lui. Problema pâinii pentru toţi este şi problema noastră, nu doar a celor care îndură de foame. 

Să ne gândim că foametea curmă mii şi mii de vieţi peste tot în lume, care se pot salva numai prin solidaritatea noastră, a tuturor celor care avem. Căci lucrurile pe care le avem - chiar dacă ar fi vorba doar de cinci pâini şi doi peşti - sunt bunuri ale lui Dumnezeu, de care trebuie să ne bucurăm împreună cu ceilalţi şi nu separat de ei. 

Alături de noi, în viaţă, sunt oameni „norocoşi” şi „nenorociţi; unii au mult, prea mult, alţii puţin, prea puţin, sau de loc. Să încercăm să schimbăm ceva în logica vieţii. Să trecem de la „a cumpăra” la „a împărţi cu alţii”.

După binecuvântarea pâinilor, „a dat ucenicilor pâinile, iar ucenicii le-au dat mulţimii”. Hristos oferă Cuvântul şi viaţa, dar totul trece prin mâinile oamenilor care îl reprezintă, chemaţi să fie mâna deschisă a lui Dumnezeu, darnică şi dăruitoare.

El porunceşte, se roagă, mulţumeşte, înmulţeşte pâinile, le frânge şi le dă ucenicilor ca să le împartă mulţimii. Isus „a binecuvântat”: aceasta este atitudinea cea mai autentică a omului înaintea lui Dumnezeu, a lucrurilor din jur şi a semenilor săi. A binecuvânta înseamnă a recunoaşte că lucrurile sunt un dar al lui Dumnezeu, pentru care se cuvine a-i mulţumi. Sunt daruri ale lui Dumnezeu de gustat în bucurie. Dar şi de împărţit cu ceilalţi, deoarece Dumnezeu le-a creat pentru toţi fiii săi, şi nu doar pentru unii.  

Voinţa lui Dumnezeu este ca nimeni să nu ducă lipsă de hrană.

Tu, Doamne, împarţi hrană tuturor vieţuitoarelor! „Domnul este iubire şi îndurare, el este îndelung răbdător şi plin de dragoste; Domnul este bun faţă de toţi, el îşi arată bunătatea faţă de orice făptură. Ochii tuturor se îndreaptă plini de speranţă spre tine, tu le dai hrană la vreme potrivită. Tu deschizi mâinile tale şi saturi cu dărnicie orice vietate. Drept este Domnul pe toate căile sale, milostiv în toate lucrările sale. Domnul este alături de cei care-l cheamă, alături de cei care-l cheamă din toată inima”. (Psalmul 144)

"Şi au mâncat toţi şi s-au săturat şi au strâns rămăşiţele de fărâmituri, douăsprezece coşuri pline." - Aceasta este răsplata celor care au decis să-l urmeze pe Isus; a fost aşa de mare încât s-au săturat. Singura hrană care poate sătura necesităţile oamenilor este aceea care provine de la Dumnezeu - „Nu numai cu pâine trăieşte omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu”.

Cele douăsprezece coşuri cu firimituri poate fi înţeles ca un simbol al faptului că hrana este pentru toţi, chiar şi pentru cei care nu se aflau acolo. Că încă sunt mulţi cei care nu au primit hrana care să-i sature, însă Dumnezeu în milostivirea sa infinită a pregătit masă pentru toţi şi că îi aşteaptă ca să se decidă să-l urmeze. Este o dublă minune: spirituală şi morală.

***

Înmulţirea pâinilor nu are numai înţelesul unui "miracol", ci şi unul simbolic. Ea preînchipuie minunea care se săvârşeşte la fiecare Sfânta Liturghie, în momentul în care preotul, invocând harul Sfântului Duh, citeşte rugăciunea specială a prefacerii pâinii şi vinului în Trupul şi Sângele Mântuitorului. 

Înmulţirea pâinilor preînchipuie, jertfa euharistică, Taina Sfintei Împărtăşanii, prin care se dăruieşte „Pâinea cea vie” oricărui creştin, în faţa sfântului altar.

„Tatăl Meu vă dă din cer pâinea cea adevărată. Că pâinea lui Dumnezeu este aceea care se pogoară din cer şi dă viaţă lumii. Eu sunt Pâinea vieţii, cel ce vine la Mine nu va flămânzi, şi cel ce crede în Mine nu va înseta niciodată... Eu sunt Pâinea cea vie care S-a pogorât din cer. De va mânca cineva Pâinea aceasta viu va fi în veci. Iar Pâinea pe care Eu o voi da pentru viaţa lumii este Trupul Meu.” (Ioan 6, 32–33)

Pâinea nu este numai un simbol al Euharistiei, ci este o angajare pe care trebuie s-o continuăm cu toţii. Iubirea săracilor, ca şi cea a duşmanilor, este testul prin excelenţă al carităţii noastre creştine. Şi aceasta este încă una din minunile produse prin înmulţirea pâinilor: înmulţirea celor chemaţi să devină semn al adevărului propovăduit de Hristos.

***

Trebuie să recunoaştem că noi, oamenii, ne cheltuim viaţa, forţele, timpul, energiile, sănătatea pentru lucruri care nu ne potolesc foamea şi setea cea mai chinuitoare: foamea şi setea inimii de fericire, de bucurie, de pace şi linişte interioară. Cine şi-a cheltuit viaţa şi energiile numai pentru bani, avere, plăceri, ambiţii, carieră, atunci când ajunge în pragul bătrâneţii şi al morţii, simte un gol imens în inima sa. Privind înapoi, se întreabă: „Cu ce m-am ales? De ce am trăit?” Dumnezeu ne îndeamnă să căutăm în altă parte mâncarea şi băutura care ne satură cu adevărat foamea şi setea inimii. 

Iată, Doamne, tristeţile mele şi bucuriile mele,

Iată, Doamne, ceea ce am şi ceea ce sunt,

Înmulţeşte speranţele mele, Doamne,

Înmulţeşte credinţa mea şi tăria mea.

Înmulţeşte încrederea noastră în tine, Doamne…

Text realizat pe baza scrierilor Pr. Claudiu Dumea, Anton Lucaci, Anton Dancă, Puşcaş Petru