duminică, 2 octombrie 2011

Sfântul Mucenic Ciprian şi Sfânta Muceniţă Iustina

Sfântul Mucenic Ciprian a fost un martir al Bisericii. Un creştin care şi-a dat viaţa pentru credinţă, mărturisindu-L pe Hristos.
A trăit în Antiohia, în timpul împăratului păgân Decius (250 d.Hs). Era de neam bogat, cunoscător al filosofiei păgâne, dar şi pasionat de vrăjitorie! Multe lucrări demonice avea să săvârşească până să ajungă la cunoaşterea Adevărului. O viaţă cu totul potrivnică credinţei adevărate până când în viaţa păgânului Ciprian avea să se producă o schimbare capitală.
Cea care avea să-l întoarcă din rătăcirea lui, a fost o tânără creştină pe nume Iustina, care a refuzat să se căsătorească cu un păgân, cu toate încercările acestuia de a o convinge. Pentru aceasta, păgânul a apelat la priceperea de vrăjitor a lui Ciprian. Nu doar că nu a reuşit, dar Ciprian avea să înţeleagă cât de mult a greşit alegând acea cale a lucrării demonice a vrăjitoriei. S-a botezat în credinţa creştină, spre uimirea tuturor celor care îl cunoşteau. Avea să ajungă mai târziu episcop, fiind păstor duhovnicesc al creştinilor din Antiohia.
Ciprian şi Iustina au suferit o moarte martirică, tăindu-li-se capetele, în timpul persecuţiei poruncite de Decius împotriva creştinilor din Imperiul Roman.
Sunt pomeniţi împreună pe 2 octombrie. Îi socotim eroi ai credinţei, modele creştine, adevăraţi fii ai Bisericii lui Hristos.
Mâna dreaptă a Sfântului Mucenic Ciprian se găseşte în biserica Zlătari din Bucureşti. Sursa aici.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu