duminică, 19 februarie 2012

Întrucât nu aţi făcut unuia dintre aceşti prea mici fraţi ai mei, nici Mie nu Mi-aţi făcut!

"Cunoscând poruncile Domnului aşa să vieţuim: 
pe cei flămânzi să-i hrănim, pe cei însetaţi să-i adăpăm, 
pe cei goi să-i îmbrăcăm, pe străini să-i aducem în casă, 
pe bolnavi şi pe cei din temniţă să-i căutăm; 
ca să zică şi către noi Cel ce va să judece tot pământul: 
Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu, 
de moşteniţi împărăţia ce s-a gătit vouă."
E ziua Domnului. 19 februarie 2012, Duminica a XXXV-a după Rusalii (A înfricoşătoarei judecăţi).
La Sfânta Liturghie de azi se citeşte:
Epistola întâia către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel 8, 8-13; 9, 1-2:
“Dar nu mâncarea ne va pune înaintea lui Dumnezeu. Că nici dacă vom mânca, nu ne prisoseşte, nici dacă nu vom mânca, nu ne lipseşte. Dar vedeţi că nu cumva această libertate a voastră să ajungă poticnire pentru cei slabi. Căci dacă cineva te-ar vedea pe tine, cel ce ai cunoştinţă, şezând la masă în templul idolilor, oare conştiinţa lui, slab fiind el, nu se va întări să mănânce din cele jertfite idolilor? Şi va pieri prin cunoştinţa ta cel slab, fratele tău, pentru care a murit Hristos! Şi aşa, păcătuind împotriva fraţilor şi lovind conştiinţa lor slabă, păcătuiţi faţă de Hristos. De aceea, dacă o mâncare sminteşte pe fratele meu, nu voi mânca în veac carne, ca să nu aduc sminteală fratelui meu.
Oare nu sunt eu liber? Nu sunt eu apostol? N-am văzut eu pe Iisus Domnul nostru? Nu sunteţi voi lucrul meu întru Domnul? Dacă altora nu le sunt apostol, vouă, negreşit, vă sunt. Căci voi sunteţi pecetea apostoliei mele în Domnul.”
Evanghelia după Matei 25, 31-46:
“Când va veni Fiul Omului întru slava Sa, şi toţi sfinţii îngeri cu El, atunci va şedea pe tronul slavei Sale. Şi se vor aduna înaintea Lui toate neamurile şi-i va despărţi pe unii de alţii, precum desparte păstorul oile de capre. Şi va pune oile de-a dreapta Sa, iar caprele de-a stânga. Atunci va zice Împăratul celor de-a dreapta Lui: Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu, de moşteniţi Împărăţia cea pregătită vouă de la întemeierea lumii. Căci flămând am fost şi Mi-aţi dat să mănânc; însetat am fost şi Mi-aţi dat să beau; străin am fost şi M-aţi primit; gol am fost şi M-aţi îmbrăcat; bolnav am fost şi M-aţi cercetat; în temniţă am fost şi aţi venit la Mine... Atunci drepţii Îi vor răspunde, zicând: Doamne, când Te-am văzut flămând şi Te-am hrănit? Sau însetat şi Ţi-am dat să bei? Sau când Te-am văzut străin şi Te-am primit, sau gol şi Te-am îmbrăcat? Sau când Te-am văzut bolnav sau în temniţă şi am venit la Tine? Iar Împăratul, răspunzând, va zice către ei: Adevărat zic vouă, întrucât aţi făcut unuia dintre aceşti fraţi ai Mei, mai mici, Mie Mi-aţi făcut. Atunci va zice şi celor de-a stânga Sa: Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic, care este gătit diavolului şi îngerilor lui. Căci flămând am fost şi nu Mi-aţi dat să mănânc; însetat am fost şi nu Mi-aţi dat să beau; străin am fost şi nu M-aţi primit; gol şi nu M-aţi îmbrăcat; bolnav şi în temniţă, şi nu M-aţi cercetat. Atunci vor răspunde şi ei, zicând: Doamne, când Te-am văzut flămând, sau însetat, sau străin, sau gol, sau bolnav, sau în temniţă şi nu Ţi-am slujit? El însă le va răspunde zicând: Adevărat zic vouă: Întrucât nu aţi făcut unuia dintre aceşti prea mici fraţi ai mei, nici Mie nu Mi-aţi făcut. Şi vor merge aceştia la osândă veşnică, iar drepţii la viaţă veşnică.”
Cu o săptămână înainte de începutul Postului Paştelui, mesajul Bisericii către credincioşii săi este unul deosebit de puternic. Căci prin cuvântul Mântuitorului Iisus Hristos, ne este pusă înaintea sufletelor noastre imaginea cutremurătoare a ultimilor realităţi ale acestei lumi. Ca un răspuns la toate căutările şi  rătăcirile oamenilor. Un adevăr cutremurător, care nu lasă loc de nicio îndoială sau răstălmăcire. Dintre cele patru ultime realităţi ale omului – moartea, judecata, raiul şi iadul – Mântuitorul nu a prezentat-o pe niciuna într-un tablou atât de zguduitor ca judecata din urmă, când El va pronunţa, în văzul şi auzul întregii lumi, sentinţa fără drept de apel ce va hotărî pentru veşnicie soarta fiecăruia dintre noi: raiul - fericirea veşnică în comuniune cu Dumnezeu, sau iadul – nefericirea veşnică, departe de iubirea divină. Dar, pe lângă acea sentinţă cutremurătoare, ceea ce ne izbeşte în acest tablou, este criteriul după care Mântuitorul, Judecătorul suprem al tuturor, va judeca lumea aceasta. Acest criteriu va fi IUBIREA faţă de semenii noştri. O iubire concretă, prin fapte concrete. Faptele iubirii creştine.
Cu Dumnezeu ne întâlnim prin creaţia Sa, în fiecare clipă a vieţii, întrucât tot ceea ce există în jurul nostru este opera Creatorului. Cu Dumnezeu ne întâlnim şi în rugăciune, particulară sau obştească. Dar, în modul cel mai elocvent cu putinţă pentru noi, oamenii, cu Dumnezeu ne vom întâlni în ziua Judecăţii. Care pentru unii va fi înfricoşătoare, iar pentru alţii va fi momentul supremei fericiri. Înfricoşătoare pentru că ne vom înfăţişa înaintea Dreptului Judecător în toată nuditatea sufletului, cu toate cele ascunse ale vieţii fiecăruia, de data asta la vedere. În vederea tuturor şi a lui Dumnezeu! Cele ce s-au făcut, dar şi cele ce nu s-au făcut, împlinirile dar şi neîmplinirile, nerealizările, eşecurile. Căci textul Evangheliei punctează tocmai acest aspect: răsplată pentru faptele împlinite ale credinţei şi osândă pentru faptele neîmplinite, nesăvârşite din neiubire, din indiferenţă, într-o viaţă a îndepărtării de Dumnezeu.
Acest mesaj ne este pus înainte în această zi nu pentru a înfricoşa, ci pentru a ne face să conştientizăm că avem la îndemână şansa îndreptării vieţii noastre, şansa regăsirii comuniunii de credinţă şi iubire cu Părintele ceresc şi cu semenii noştri. Înţelegând că în fiecare moment al vieţii noastre trebuie să ne raportăm la ultima realitate a Judecăţii, acest lucru ar trebui să ne facă să fim mai responsabili, mai buni, mai conştienţi de menirea noastră divină, de faptul că această viaţă trebuie trăită cât mai frumos, cât mai deplin, pentru că ea nu se opreşte aici, doar la efemerul unor clipe, destul de puţine, ai anilor vieţii noastre pe acest pământ. Când vom ajunge să cunoaştem, să înţelegem adevărul veşniciei, al imensităţii iubirii lui Dumnezeu care ne aşteaptă ca pe nişte fii risipitori, vom înţelege sensul existenţei noastre şi valoarea ei incomensurabilă. Vom începe Postul Sfintelor Paşti cu dorinţa de ne îndrepta micile sau marile imperfecţiuni ale vieţii noastre. Dar mai ales cu dorinţa de a redescoperi relaţia sufletească cu Părintele ceresc, cu semenii noştri şi cu noi înşine.
Sf. Nicolae Velimirovici ne spune că Evanghelia de azi mai are un înţeles, de adâncime. Fraţii mai mici sunt gândurile, simţirile şi năzuinţele noastre:
„Dacă mintea noastră flămânzeşte după Dumnezeu şi noi o hrănim, noi L-am hrănit pe Hristos din lăuntrul nostru; dacă inima noastră este lipsită de orice lucru bun şi de orice lucru ales, adică este lipsită de Dumnezeu, şi noi o îmbrăcăm, pe Hristos L-am îmbrăcat, Cel care se află în noi; dacă sufletul nostru este bolnav şi încătuşat de fiinţa noastră cea rea, de faptele noastre cele rele, şi suntem conştienţi de aceasta, şi îl cercetăm, noi L-am cercetat pe Hristos care se află în noi.“ Sursele aici şi aici.

Un comentariu: