Sa ne rugam pentru ingerasii de langa noi

Adriana a vorbit cu mama lui Stefanel si a aflat ca micutul are nevoie de rugaciunile noastre.
Haideti sa-i rugam pe Sf. Ierarh Nicolae, Sf. Ierarh Spiridon, Sf. Stelian, Sf. Fanurie, Sf. Apostol Stefan, Sf. Mare Mucenic Dimitrie si pe Maicuta Domnului sa duca umilele noastre rugaminti catre Cel de Sus, pentru ca Dumnezeu sa-l intareasca pe Stefanel, sa aibe grija si mila de el, si sa treaca cu bine peste aceasta etapa a tratamentului.
Sa ne rugam si pentru Cosmina, Gabita, Fabian si pentru toti copiii din Clinicile de oncologie. Au nevoie de rugaciunea noastra. Este cel mai usor lucru pe care il putem face. Nu ne costa nimic, doar cateva minute...
Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, primeste rugaciunile nevrednicilor robilor tai si inconjoara-i pe acesti ingerasi de pe pamant cu toata dragostea Ta cea minunata. Amin !

Sa ne rugam pentru Valentina, Mihai, Robert si Raluca

Am aflat de la Isabela despre un destin curmat mult prea devreme, despre doi copii care nu o vor mai vedea pe mama lor niciodata, despre un tata si sot pe care viata l-a lovit puternic si care are nevoie de noi toti pentru a trece peste aceasta incercare.

Valentina Pălanici avea 30 de ani. Un soţ care o iubea, Mihai Pălanici. Un puşti haios şi năzdravan, Robert, care o iubea. Un pui de om, Raluca, care s-a născut pe 24 august 2009, care urma să o iubească.
Valentina Pălanici avea o familie, bucurii şi necazuri, realizări în viaţă şi datorii la bănci, lecţii de făcut, copil mic de alăptat, doi copii de iubit şi îngrijit, un soţ de înţeles şi de iubit, o mamă bolnavă de ajutat, o viaţă de trăit.
Valentina Pălanici a fost o femeie obişnuită din România. Un om şi atât. Care a murit pentru că aşa a vrut un alt om.
Valentina a născut al doilea copil, pe Raluca Ana-Maria, pe 24 august 2009, la Spitalul Pantelimon.
Copilul perfect sănătos, fără probleme. La Valentina au apărut complicaţiile. Pe 25 august 2009, Valentina era la terapie intensivă, cu transfuzii de sânge. Diagnostic: apoplexie utero-vaginală. Valentina nu s-a mai trezit după naştere. Pe 27 august 2009, Valentina a murit. Valentina a fost.
În urma ei, doi copii orfani. O dramă, pentru că Robert crede că mama lui a murit din cauza naşterii. O dramă, pentru că fetiţa va creşte cu o vină care nu este a ei.
În urma Valentinei, un soţ care îşi ţine capul în pumni şi se întreabă. De ce? Ce să le răspundă copiilor, când nici chiar el, om mare, nu poate răspunde la această întrebare?
Mihai nu ştie ce să facă. Are datorie 14.000 de euro credit la bănci, Valentina era coplătitor. Mihai este încurcat în acte şi legi pentru creşterea copilului nou născut. Mama Valentinei (bunica copiilor) este pensionată pe caz de boală. Mihai are nevoie de un jurist care să îl sfătuiască, dar pe care nu îl poate plăti, pentru că nu are cu ce. Datoriile la bănci nu i le poate plăti nimeni, că toţi avem. Dar Mihai poate fi ajutat în alt mod. Ajutându-i pe copii. Cu lapte praf şi pampers pentru Raluca. Şi ce s-o mai putea pentru Robert. Astfel Mihai ar face economie şi ar plăti mai uşor ratele la bănci.
Despre situaţia asta fără ieşire mi-a scris o prietenă, pe 8 septembrie 2009. Ştie exact ce s-a întâmplat în spital şi situaţia familiei. S-a gândit că poate reuşim să facem rost de nişte lapte praf şi scutece pentru Raluca Ana-Maria. Prietena mea a scris unor firme de profil – niciun răspuns. Mi-a spus că asta este singura soluţie în acest moment, să scriu aici. I-a spus şi lui Mihai. Mihai a intrat pe blog şi i-a spus: „Doamne, câţi copii şi oameni bolnavi şi chinuiţi sunt, pe noi nu ne va ajuta nimeni, la câţi sunt de ajutat acolo…”
Eu am un singur răspuns: Oamenii hotărăsc pe cine şi cum ajută. Asta e. Primul ajutor pe care pot eu în acest moment să îl ofer este să cumpăr pentru bebe nişte lapte praf şi pampers. Apoi mai văd ce pot să fac.
Povestea morţii Valentinei
Valentina a fost chemată mai devreme la Spitalul Pantelimon, de către medicul cu care urma să nască, Dr. G.C, acest medic urmând să plece în concediu. Valentinei i-a fost provocată naşterea înainte de termen. Valentina Pălinici ceruse naştere prin cezariană, însă medicul a considerat că ea poate naşte normal (aici a fost şi o remarcă oribilă din partea medicului, pe care nu doresc să o reproduc – nu face cinste nici măcar aurolacului din canale, dar unui medic…). Fără a mai aştepta rezultatul analizelor – analize care indicau că sângele Valentinei nu se coagulează -, medicul a început procedura pe masa de naştere. Valentina nu a putut naşte normal. În urma procedurilor, Valentina a avut ruptură de splină, ruptură de uter, a făcut blocaj renal şi o hemoragie puternică, a intrat în comă. Pe timpul sarcinii, analizele pe care le făcea Valentina erau interpretate la o altă clinică, la care lucra un membru de familie al medicului G.C. În urma acestor complicaţii, Valentina a murit. Stop cardiac. A fost înmormântată în cimitirul din comuna Pantelimon, judeţul Ilfov. Copilul a cântărit 4,5 Kg la naştere. În acelaşi timp cu copilul a ieşit şi uterul.
Dumnezeu să te odihnească în pace, Valentina. S-or găsi câţiva Oameni buni să îţi ajute copiii, ca să te poţi odihni în linişte. Dacă puteţi şi vreţi să ajutaţi… Mihai a spus ca orice ajutor e binevenit… Multumesc din suflet!
ING Bucureşti – Sucursala Floreasca
Cont RON: RO 28 INGB 0000 9999 0048 0460
Titular: Palanici LILI Mihai
Mihai mulţumeşte tuturor prietenilor şi oamenilor necunoscuţi din România care timp de 3 zile au donat sânge pentru Valentina: din Galaţi, Târgovişte, Piteşti, Buzău, Brăila, Câmpulung, Bucureşti. Mihai îi asigură pe toţi că Valentina a fost o femeie sănătoasă şi puternică. Trei zile s-a luptat din răsputeri cu moartea, Valentina a vrut să trăiască pentru copiii ei.

http://isabellelorelai.wordpress.com/2009/09/12/valentina-a-fost-in-urma-ei-raluca-ana-maria-21-de-zile-orfana-de-mama-in-urma-ei-robert-marian-8-ani-orfan-de-mama/

Cine suntem ?

Sunt un om simplu, care a trecut prin multe incercari in ultimii 20 de ani, dar care nu si-a pierdut increderea in oameni, in capacitatea lor de a face bine, in puterea lor de intelegere. Am intalnit oameni care m-au  doborat, dar si oameni care m-au inaltat si m-au ajutat sa uit durerea. Oameni in fata carora ma inclin si pentru care ma rog sa aiba parte de viata vesnica.

Traiesc intr-o lume trista si preocupata de lucruri trecatoare, care sa vindece golurile din suflet. Goluri care pot fi atat de usor astupate: cu un zambet curat de copil caruia i-ai daruit un mar, cu un multumesc spus de o mama pentru ca i-ai readus speranta, cu un adevarat recital de poezie oferit de o pustoaica in schimbul a cateva minute din timpul nostru. Nu ne dam seama cat de aproape suntem de linistea atat de intens cautata toata viata noastra.

Ne este teama de suferinta si fugim de locurile in care se concentreaza ea. Si ce suferinta poate fi mai mare decat cea a unui copil, dublata de suferinta celor care l-au adus pe lume. Sunt pline spitalele de mogaldete care au diagnostice cu denumiri alambicate, care ne fac pe noi, oamenii mari, sa ne cutremuram si sa ne ingrozim.
Zambete pe bani putini
Dar ei ? Cum pot ei sa zambeasca si sa te inconjoare cu atata caldura si dragoste, cand au manutele gaurite de branule si sunt supusi la fel de fel de investigatii dureroase ? Mergeti sa-i vedeti pe Stefanel si pe Fabian si o sa castigati doi prieteni adevarati pe viata.

Si cum sa nu te topesti in fata unui pui de om pentru care un simplu mar (pe care noi de multe ori il aruncam nepasatori) reprezinta ceva nepretuit.
Marul, piersica si increderea

Am citit mult in ultimele zile, am plans si m-am rugat sa existe cat mai multi oameni ca  Adriana, Isabela, Simona, Maria, Alexandra si Bogdan, Marian si Andreea, Oana, Sorin, Zinca, Magda, Raluca, Iulia, Larissa si numerosi anonimi (carora le cer iertare pentru necunoasterea mea).

Ei sunt oamenii de langa noi, pe care poate ca-i cunoastem, trecem pe langa ei, dar nu vedem decat ce vrem noi sa vedem. Esenta ne scapa printre degete. Haideti sa fim mai buni, sa fim oameni cu adevarat, sa ajutam sufletele curate care privesc cu incredere spre noi.

De ce ?

De ce mi-am facut blog? De ce acum? De ce aceasta denumire?

De multa vreme doream sa-mi creez un spatiu in care sa-mi astern gandurile dar... nu am gasit momentul potrivit si mai ales, nu stiam daca aceasta motivatie este suficienta pentru inca un blog intre atatea altele.

Azi deschid aceasta poarta spre sufletul meu pentru a spune CINSTE VOUA si MULTUMESC !

Fac acest lucru azi pentru ca este 1 septembrie si consider ca nu puteam gasi o zi mai potrivita pentru acest inceput.

De multa vreme sunt martor al unor fapte din viata unor OAMENI care au inteles ca un simplu zambet sau un sincer multumesc valoreaza mai mult decat orice. Care au inteles ca e foarte usor sa daruiesti bucurie unui suflet. Care au inteles sensul vietii. Am realizat ca acesti oameni inmultesc talantii pe care i-au primit. Daruiesc bucurie... iubire... lumina...

Inmultirea talantilor

"Talantul este o ,,moneda" cu care se lucreaza spre imbogatirea, spre inmultirea a ceea ce avem in sufletul nostru: in credinta noi avem cel putin un talant, unii poate au 2, altii poate au 5, dupa cum i-a inzestrat Bunul Dumnezeu.

Ceea ce trebuie sa avem noi in vedere si ce trebuie sa facem noi, este sa nu ne multumim doar sa pastram ceea ce am primit, ci sa lucram cu ce am primit ca sa se inmulteasca binele in sufletul nostru, in viata noastra si in viata altora (,,Fiecare dupa darul pe care 1-a primit, slujiti-va unii altora ca niste buni iconomi ai harului celui de multe feluri al lui Dumnezeu" -1 Pt. 4,10).

Se stie ca ceea ce faci te si face. Adica fiecare dintre noi suntem ceea ce am realizat in afara si inauntru, fiecare dintre noi devenim ceea ce am actionat. Orice fapta buna care o facem, este si a noastra si a altuia. Orice fapta buna pe care o facem pentru altul ne ramane si noua. Orice fapta buna pe care o facem, ne realizeaza pe noi insine, asa incat fiecare dintre noi suntem si rezultatul actiunilor noastre, a lucrarilor noastre.

Avem fiecare daruri de la Dumnezeu sa le folosim. Sa le folosim lucrand cu ele. Sa le folosim acolo unde este datoria, acolo unde suntem in masura de ele. Sa folosim darurile Lui Dumnezeu pe care le avem, ca sa adaugam la ele ceea ce se poate adauga prin implinirea binelui in aceasta lume. La sfarsit va veni vremea sa dam socoteala inaintea Celui ce ne-a dat noua darurile. Si dam socoteala inaintea Lui Dumnezeu de ce am primit si de ceea ce am adaugat.

Sa fim cu luare-aminte ca sa se poata spune fiecaruia dintre noi: ,,Bine, sluga buna si credincioasa, peste putine ai fost credincioasa, peste multe te voi pune; intra intru bucuria domnului tau ". Sa luam aminte ca nu cumva pentru nelucrarea noastra, pentru nepasarea noastra sa ni se spuna si noua ,,sluga vicleana si lenesa". Sa fim sluga credincioasa si buna si sa nu fim sluga necredincioasa si lenesa.

Ne rugam Bunului Dumnezeu sa ne intelepteasca, ca sa ne cunoastem fiecare dintre noi talantul si sa-l folosim dupa putere si dupa pricepere, spre preamarirea lui Dumnezeu si spre binele sunetului nostru si binele celor din jurul nostru.

Sa inmultim binele, iubirea, sa inmultim rabdarea, sa inmultim tot ce poate fi muncit prin noi in aceasta lume, si atunci va fi bine, si atunci vom avea posibilitatea sa intram cu bucurie in Imparatia lui Dumnezeu.

Domnul Nostru Iisus Hristos vrea sa avem bucurie si chiar Domnul nostru Iisus Hristos ne pregateste bucuria, in care putem intra numai daca suntem vrednici slujitori ai Mantuitorului, numai daca ne-am implinit datoria.

Sa dea Bunul Dumnezeu sa ne implinim datoria noastra. Caci aceasta este si spre binele nostru si spre binele altora si mai ales a celor ce sunt in jurul nostru.

Binecuvantarea Domnului sa vie peste noi cu al Sau dar, cu a Sa iubire de oameni, ca sa intelegem, ca sa ne inteleptim, ca sa ne luminam. Sa vie peste noi binecuvantarea lui Dumnezeu, ca sa putem ajuta pe omul de langa noi in masura in care ar trebui.

Fie numele Domnului binecuvantat de acum si pana in veac; invata-ne pe noi Doamne, ca sa dobandim inima inteleapta, sa fim sluga buna si credincioasa si sa intram intru bucuria Ta, de acum si pana in veac. Amin!"

Din "Credinta lucratoare prin iubire - Predici la duminicile de peste an", Arhim. Teofil Paraian