40

de ani…

Exact in urma cu 40 de ani, putin dupa miezul noptii, cea mai minunata mama ma aducea pe lume, cu sufletul plin de bucurie, dar si cu o strangere de inima, stiind ca voi creste fara cel care imi fusese tata.

Era o noapte de iunie, in care natura se dezlantuise… o furtuna de vara turna cu galeata si apleca copacii pana la ferestrele salonului. ″Aveai impresia ca este sfarsitul lumii″, imi povestra tataie, martor la furia cerului si la primele mele momente de viata.

Eram o mogaldeata cu ochi speciali si cu gura mare, asa cum m-a caracterizat o asistenta, la cateva minute dupa ce m-am nascut, zbierand atat de tare ca am trezit tot etajul de la maternitate.

Tataie m-a luat in brate si a zis ca are cea mai frumoasa nepoata din lume…

…si asa am ramas pentru bunicii mei, care au avut grija de mine si m-au crescut, asa cum au stiut ei mai bine, sa nu simt ca nu am tata.

Primii ani din viata, traiti la tara, la bunici, au fost minunati. Inconjurata de verdeata, de animale si de dragostea celor dragi, am crescut frumos, fara sa ma intristez. Eram toata numai un zambet si un ras, imi povestea tataie, dragul de el. Inveseleam orice moment si doream ca toti oamenii sa rada. Am facut si multe nazbatii, dar din fericire iertate de bunicii mei, care ar fi facut orice pentru mine. Am avut o copilarie super fericita, iubita si crescuta de mama, de tataie si de mamaie. Iar atunci cand mama s-a recasatorit si au aparut surorile si, mai tarziu, fratele meu, am fost foarte bucuroasa ca am, in sfarsit, o familie adevarata.

Anii petrecuti la scoala si la liceu au fost ani deosebiti. Mi-a placut scoala, chiar foarte mult, eram nefericita atunci cand eram bolnava si trebuia sa lipsesc de la cursuri. Tataie a reusit sa-mi cultive in suflet dragostea de carte si de invatatura. Mi-am respectat si admirat profesorii, iar colegii imi erau cu totii mai mult decat prieteni. Am invatat foarte multe in acea perioada, despre viata, oameni si, mai ales, despre mine. M-am autoeducat, invatand si preluand de la cei din jurul meu lucrurile bune.

Din pacate, odata cu iesirea din adolescenta, au inceput problemele si viata a fost destul de dura cu mine, dar am fost ajutata sa merg mai departe, chiar daca am renuntat atunci la continuarea studiilor sau la viata fara griji a colegilor mei de 18 ani. Destinul s-a repetat. Dar nu m-am lasat doborata.

Viata a mers inainte, problemele au venit si au trecut, iar eu am ramas aceeasi si cu bune si cu mai putin bune.

Am intalnit oameni deosebiti, care mi-au marcat viata.

Am iubit mult si am suferit mult.

Am luat-o de multe ori de la capat, in speranta ca de fiecare data va fi pentru totdeauna.

Am ajutat si am daruit.

Am incercat sa ma bucur din orice si de orice lucru bun.

Inca mai stiu sa rad ca in copilarie, inca mai am incredere in oameni, inca mai iau din intamplari si din oameni ceea ce este mai bun.

Acum, dupa atatia ani care au trecut, privind in urma, regret ca am facut prea putin din cate se puteau face. Si regret ca am gresit prea mult. Am facut aceleasi greseli, iar si iar. Dar…asa a fost sa fie…

De multe ori m-am gandit sa pun pe hartie viata mea. Pentru ceilalti, dar la fel de mult, si pentru mine. Pentru ca sa imi aduc aminte sa cred, sa iert, sa am rabdare si putere sa trec prin toate ce vor veni, sa pot face mai mult pentru cei din jur, sa ma bucur de viata, sa fiu fericita, sa iubesc. Sunt lucruri pe care mi le doresc azi, de ziua mea, alaturi de sanatate si pace.

De multe ori m-am gandit care este rostul meu pe acest pamant, ce rol am in aceasta viata, care este planul lui Dumnezeu pentru mine. Raspunsul exista, trebuie doar sa-mi deschid ochii si sa-l vad.

Voi merge pe calea mea, imi voi duce crucea in continuare, pentru ca Dumnezeu ne da atat cat putem duce.

Am suferit mult, dar am primit si mult ajutor. Si nu voi uita sa multumesc.

Vreau sa le multumesc si sa le cer iertare, tuturor celor pe care i-am cunoscut, incepand cu dragii mei mamaie si tataie, Dumnezeu sa-i odihneasca in pace, cei care m-au invatat primii pasi in viata.

Profesorilor, colegilor de scoala, iar mai tarziu colegilor de serviciu, oamenilor speciali, care mi-au stat alaturi cand am avut probleme si m-au ajutat sa trec mai usor peste greutati, dar pe care uneori i-am enervat cu ideile mele.

Celor care m-au iubit, pentru ca m-au acceptat asa cum sunt, m-au mangaiat cand am plans si m-au facut fericita, dar pe care uneori nu i-am inteles si i-am ranit fara sa vreau.

Prietenelor mele, care tin la mine si ma incurajeaza mereu, dar pe care le vad atat de rar.

Tatalui meu adoptiv, care m-a crescut alaturi de proprii lui copii, fara sa faca diferenta intre noi, pe care il faceam cal cand eram mica, si pe umerii caruia m-am plimbat si am vazut lumea de sus.

Surorilor si fratelui meu, pentru ca exista si sunt ceea ce sunt pentru mine.

Fiului meu, pentru ca ma intelege si ma iubeste, desi nu i-am oferit o familie adevarata.

Si, mamei mele, care mi-a dat viata:

Iti multumesc din suflet mama, pentru tot ce ai facut pentru mine.

Iti multumesc pentru curajul tau de a-mi da viata, pentru noptile nedormite la capataiul meu, pentru educatia si pentru dragostea pe care mi-ai insuflat-o spre tot ce este frumos si bun pe aceasta lume.

Iti multumesc ca nu ai ales o cale mai usoara si ca te-ai luptat cu totul in jurul tau ca eu sa exist.

Va multumesc tuturor si va iubesc !