Sfântul Mucenic Emilian de la Durostorum

După anul 313, când împăratul Constantin cel Mare a acordat libertate creştinismului în imperiul roman, a urmat o perioadă de pace pentru Biserica lui Hristos. Dar după aproape o jumătate de veac, a apărut o ultimă încercare de reînviere a păgânismului, pornită de împăratul Iulian Apostatul (361-363), numit aşa tocmai pentru că se lepădase de credinţa creştină. El a pus în fruntea armatei numai ofiţeri păgâni, iar la conducerea marilor unităţi administrative demnitari păgâni, care aveau misiunea de a reintroduce şi de a reface vechile temple, spre a le reda cultului, declarându-se el însuşi ca “pontifex maximus”, adică mai marele preoţimii păgâne.
Toate aceste încercări de refacere a păgânismului au dus la nemulţumiri şi chiar la răzvrătiri făţise din partea creştinilor, încât s-a ajuns, în unele locuri, la noi persecuţii împotriva lor. În cursul acestora şi-au jertfit viaţa pentru Hristos şi unii creştini din ţinuturile dunărene. Între ei se număra şi tânărul Emilian din Durostorum (azi Silistra) pe Dunăre.
Din fericire, se cunoaşte actul său martiric, păstrat în latineşte şi greceşte, din care aflăm că era militar şi că era fiul prefectului din Durostorum, Sabbastianus. Acest act descrie pe larg martiriul său. Se spune că, după ce împăratul a dat edictul prin care creştinismul era interzis în tot imperiul roman, a fost trimis în Durostorum un oarecare Capitolin, “vicarul Traciei”, om “plin de înşelăciune şi cu mintea întunecată, doritor fiind încă şi de vărsare de sânge şi având mare râvnă pentru idoli”, ca să cerceteze dacă se mai aflau creştini. Ajungând la Durostorum, conducătorii cetăţii au jurat că toţi locuitorii “se închină zeilor noştri şi neîncetat la aduc jertfe cu toată cinstirea”. Bucuros de un asemenea răspuns, Capitolin a chemat la un ospăţ pe toţi dregătorii din cetate. Dar pe când petreceau ei, tânărul Emilian “privind împrejur şi văzând timpul potrivit ca să câştige cunună vieţii celei de sus, fiindcă se socotea creştin nu numai în faţa lui Dumnezeu şi a îngerilor, ci şi a oamenilor şi dorind ca lucrul acesta să fie arătat tuturor a intrat în templul păgân din cetate şi cu un ciocan de fier a distrus statuile zeilor, adică idolii, a răsturnat altarele şi jertfele puse pe ele, apoi a ieşit nevăzut de nimeni”.
Un slujitor al lui Capitolin văzând cele ce s-au întâmplat în templu, l-a înştiinţat de îndată. Plin de mânie, a poruncit să fie găsit vinovatul. Atunci slujitorii lui au văzut trecând prin faţa templului un ţăran oarecare, pe care socotindu-l că este făptaşul, l-au prins şi l-au bătut. Dar Emilian, văzând că este chinuit un om nevinovat în locul lui, s-a predat singur acelor slujitori, mărturisind că el este vinovat pentru cele săvârşite în templu. Doi soldaţi l-au arestat de îndată, în ziua de 16 iulie 362, ducându-l înaintea lui Capitolin, care l-a supus unui interogatoriu. Fiind întrebat care îi este numele, el a răspuns: “Daca mă întrebi de numele meu obişnuit, mă numesc Emilian; dacă, dimpotrivă, căutaţi numele meu cel desăvârşit, atunci socoteşte-mă a mă numi creştin”. Întrebat de ce “a adus ocărî nemuritorilor zei”, tânărul Emilian a răspuns cu mult curaj zicând: “Dumnezeu şi sufletul meu mi-au poruncit să calc în picioare pe aceşti neînsufleţiţi, ca să se arate tuturor că sunt pietre fără suflet, muţi şi surzi, în care nu se află nici un fel de grăire”.
Plin de mânie, Capitolin a cerut să fie dezbrăcat şi întins cu faţă la pământ, poruncind apoi slujitorilor să-l “umple de răni adanci”. Pe când era bătut cu cruzime cu vine de bou, Capitolin l-a întrebat din nou cine l-a îndemnat la acea faptă, la care, neînfricatul Emilian a răspuns cu aceeaşi hotărâre, că numai Dumnezeu şi sufletul său l-au făcut să răstoarne şi să calce în picioare “zeii cei spurcati” şi să arunce “jertfele cele nelegiute”. În faţa unei asemenea înfruntări, Capitolin a poruncit să fie întors cu faţă în sus şi lovit cu aceeaşi neîndurare şi pe piept.
După ce l-au bătut vreme îndelungată, mărturisind din nou ca este “rob al lui Hristos”, Capitolin a poruncit să fie ars de viu, că nu cumva curajul şi statornicia lui în credinţa să fie urmată şi de alţii. Atunci slujitorii l-au scos afară din cetate, aproape de malul Dunării, unde se pregătise un rug pentru el. Emilian le-a cerut îngăduinţă să-l lase să se roage lui Dumnezeu. Iar după ce s-a rugat, a fost aruncat de slujitori în foc. Dar Dumnezeu a făcut o nouă minune, căci “focul cunoscând pe mucenicul lui Hristos nu l-a mistuit, ci l-a păzit întreg şi neatins, iar pe slujitorii lui Capitolin, cei ce erau aproape, i-a cuprins flacăra şi i-a ars de tot”. Văzând ca a rămas nevătămat, fericitul Emilian “a mărit pe Dumnezeu, şi întorcându-se spre răsărit, s-a însemnat cu semnul crucii şi ridicându-şi privirile către cer a zis: Doamne Iisuse Hristoase, primeşte sufletul meu! Şi zicând acestea, a adormit în pace”. Era în anul Domnului 362, în ziua de 18 iulie.
Femeia lui Capitolin, fiind în taină creştină, a fost rugată de ceilalţi mărturisitori ai lui Hristos să ceară de la bărbatul ei trupul noului mucenic spre a fi îngropat după cuviinţă. Şi astfel, uns cu miruri, trupul său a fost redat pământului din care a fost zidit, cu cântări duhovniceşti şi cu psalmi, undeva în apropierea oraşului Durostorum, la locul numit Gedina.
De atunci, mucenicul Emilian este prăznuit ca sfânt şi trecut în sinaxar în ziua de 18 iulie, ziua pătimirii şi mutării sale la Domnul.
“Stea luminoasa ai arătat Bisericii Tale Hristoase, pe mucenicul Emilian şi ostaş prea ales care luminează acum toată lumea cu lucrări de minuni tainice şi goneşte întunericul necredinţei; de la acesta luminându-ne, cu dumnezeiască cuviinţă Te laudam pe Tine, Iisuse atotputernice, Mântuitorul sufletelor noastre” (stihiră de la Doamne strigat-am din ziua de 18 iulie).
Sursa: http://www.crestinortodox.ro/

Acatistul Sfantului Mucenic Emilian de la Durostorum
Troparul Sfantului Mucenic Emilian de la Durostorum
 
Rugaciune catre Sfantul Emilian de la Durostorum
Prealaudate mucenice al lui Hristos, Sfinte Emilian, care ai sfaramat altarele idolilor si te-ai adus jertfa bineplacuta lui Dumnezeu, auzi-ne pe noi, cei ce cadem inaintea icoanei tale si cu umilinta te rugam: fii mijlocitor noua catre Stapanul si Mantuitorul lumii, ca unul care ai dobandit indraznire catre Dumnezeu. Cel ce ai risipit idolii templului, alunga idolii necredintei care s-au inaltat in sufletele noastre si, prin rugaciunile tale catre Preasfanta Nascatoarea de Dumnezeu, zdrobeste pacatul sub picioarele noastre, ca sa punem hotar vietii noastre intinate. Stea luminoasa pe cerul Bisericii, alunga intunericul neincrederii dintre noi si umple mintea noastra de cunostinta cea adevarata din intelepciunea cea data tie. Candela care arzi vesnic de dragostea lui Hristos, aprinde-ne si pe noi cu evlavie si iubire. Da-ne rabdarea ta, Sfinte, virtute cu care ai biruit privind la Cel a Carui suferinta a depasit orice suferinta si a Carui slava stralucitoare a depasit orice slava. Da-ne curajul si vointa ta; credinta si iubirea ta catre Dumnezeu. invata-ne umilinta cu care ai parasit toate bucuriile si bogatiile pamantesti, iara pacea cu care ai stat in fata guvernatorului, fa sa straluceasca si in noi podoaba frumusetii inimii tale curate. Tu, care umpli de lumina pe cei credinciosi, pune in noi, cu rugaciunile tale, temelia statorniciei si a sfinteniei, Mostenitorule al nemuririi, roaga-te sa fim si noi impreuna cu tine mostenitori. Tu, care te desfatezi cu cetele tuturor sfintilor si faci fii ai luminii pe cei ce se roaga tie si te praznuiesc, roaga-te sa ajungem la Soarele dreptatii si Mantuitorul nostru Iisus Hristos, Care straluceste peste toti cei pecetluiti cu Sangele Sau. Caruia I se cuvine toata slava, cinstea si inchinaciunea, in vecii vecilor. Amin.