duminică, 11 septembrie 2011

11 Septembrie 2001

Astăzi, 11 septembrie, se împlinesc 10 ani de la una dintre cele mai cumplite tragedii ale timpurilor noastre. Ceea ce s-a întâmplat acum 10 ani la New York, într-o dimineaţă obişnuită, care nu anunţa nimic deosebit, întrece orice imaginaţie.  
Cum a fost posibil aşa ceva? -  este o întrebare pe care ne-o punem tot mai mulţi. Cum este posibil ca în aceste timpuri, când omenirea a ajuns la un grad foarte ridicat de civilizaţie tehnologică, să mai existe oameni care să recurgă la atâta violenţă, care să nesocotească până şi cele mai elementare reguli de convieţuire şi drepturi ale semenilor lor? Chiar şi motivând astfel de gesturi cu argumentele credinţei sau ale unor idealuri naţionale, morale, etc. Dar oare aceste argumente pot să dea vreo justificare unor gesturi extreme, inumane, imorale? Poate să existe în vreun anume mod un  război sfânt, în care oameni nevinovaţi să sufere sau să moară, pentru că altcineva a decis asta în locul lor?
Oare ce grozăvie ar trebui să se mai întâmple pentru a înţelege, noi, oamenii de pe acest pământ, că ne îndreptăm într-o direcţie greşită, prin modul iresponsabil în care am ales să ne îndepărtăm de adevăratul sens al existenţei, de adevăratele valori spirituale în care trebuie să credem, pe care ar trebui să le cultivăm şi pe care ar trebui să ne clădim existenţa noastră, atât la nivel individual, cât şi colectiv. Istoria întreagă este o mărturie atât de sângeroasă a modului în care oamenii s-au îndepărtat tot mai mult de Dumnezeu, de legile divine care au tocmai menirea de a ne apropia, de a ne face să fim cu adevărat oameni, de a clădi o viaţă cât mai frumoasă, bazată pe respect, iubire, solidaritate, dreptate, bunătate, corectitudine, milă… şi toate celelalte virtuţi ale credinţei. 
De la Adam încoace, omul a ales numai răul, pe care l-a multiplicat în forme cât mai îngrozitoare. Am ajuns pe culmi nebănuite de civilizaţie, de dezvoltare economică şi tehnologică. Din punct de vedere interuman am rămas  mult, mult în urmă. Încă ne mai manifestăm în maniera omului cavernelor, gata să dăm în cap semenilor care nu ne împărtăşesc aceleaşi puncte de vedere, idei, credinţe, concepţii. Chiar dacă găsim foarte lesne justificări foarte complicat formulate. Calea spre buna înţelegere şi comuniune spirituală între toţi oamenii este atât de greu de găsit…
Cuvintele Mântuitorului răsună ca o mustrare pentru noi, cei care dovedim cu prisosinţă nepriceperea noastră, în ciuda tuturor progreselor materiale:
Iar Eu zic vouă: Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă vatămă şi vă prigonesc” (Matei 5,44).
Sursa

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu