luni, 15 august 2011

De câte ori, Măicuţă Sfântă

O, câte lacrimi fericite,
Măicuţă sfântă mi-ai adus,
În dulcea dragoste cerească,
Prin darul Domnului Iisus.

De câte ori din fericire,
Mi-ai dăruit lacrimi curate,
Minuni de milă şi iertare
Şi rezolvări neaşteptate ?


De câte ori, Preasfântă Maică,
Candoare sfântă mi-ai turnat,
În inimă prin cânt, lăuntric,
Din darul Tău, nevinovat ?


De câte ori, Sfântă Fecioară,
M-am îmbătat de fericire,
Când în adâncul disperării,
Primeam prin Tine izbăvire ?


De câte ori, fără nădejde,
Dispreţuit şi disperat,
Din căi ce nu aveau ieşire,
M-ai scos în chip neaşteptat ?


De cite ori citind, cu lacrimi,
De sfânta Ta milostivire,
Nu îmi sporea în duh nădejdea,
Şi dorul pentru mântuire ?


Cît eşti de sfîntă şi curată
Şi cât de fericită eşti,
Fecoara lumii, cea mai sfântă,
Crăiasa slăvilor cereşti.


Cu ce cuvinte să spun lumii,
Şi în ce stihuri să slăvesc,
Smerenia ta de fecioară,
Şi chipul Tău duhovnicesc ?


Tu ce-ai adus lumii pe Domnul,
Şi prima ai primit iubirea,
Prin înrudirea cea mai sfântă,
Maică a toată mântuirea.


Tu eşti comoara omenirii,
Şi tot ce poate fi mai sfânt,
Mai vrednic, mai frumos, mai tainic,
Din ce-i umanul pe pământ.

Sursa  aici.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu