"Nebune! În această noapte vor cere de la tine sufletul tău. Şi cele ce ai pregătit ale cui vor fi?”

E ziua Domnului. 

La Sfânta Liturghie de azi se citeşte Evanghelia după Luca 12, 16-21, care ne reaminteşte o parabolă plină de învăţăminte profunde: pilda bogatului căruia i-a rodit ţarina. Iată cum consemnează Sf. Evanghelist Luca această istorioară:

„Şi le-a spus lor această pildă, zicând: Unui om bogat i-a rodit din belşug ţarina. Şi el cugeta în sine, zicând: Ce voi face, că n-am unde să adun roadele mele? Şi a zis: Aceasta voi face: Voi strica hambarele mele şi mai mari le voi zidi şi voi strânge acolo tot grâul şi bunătăţile mele; Şi voi zice sufletului meu: Suflete, ai multe bunătăţi strânse pentru mulţi ani; odihneşte-te, mănâncă, bea, veseleşte-te. Iar Dumnezeu i-a zis: Nebune! În această noapte vor cere de la tine sufletul tău. Şi cele ce ai pregătit ale cui vor fi? Aşa se întâmplă cu cel ce-şi adună comori sieşi şi nu se îmbogăţeşte în Dumnezeu.” (Luca 12, 16-21).

O pildă care reflectă cu putere una dintre gravele patimi ale omului din toate timpurile: lăcomia după avere, după bogăţii. O lăcomie care îl desprinde pe om din legătura sa fiinţială cu realităţile dumnezeieşti, spre care omul trebuie să tindă, şi-l lipeşte exclusiv de această lume materială, de lucrurile atât de trecătoare, de cele efemere.

Dacă din toate cele agonisite, omul ştie să găsească şi un prilej de mărinimie, de generozitate faţă de cei ce au nevoie de un sprijin, omul va fi departe de pericolul lăcomiei. Generozitatea, milostenia, bunătatea sunt căi de echilibru în viaţa omului. Şi de apropiere de Dumnezeu. Aşa cum El revarsă Iubire şi bunătate peste toţi oamenii, buni sau răi, asemenea trebuie să fim şi noi, oamenii, unii faţă de alţii. Atunci când uităm de semeni, uităm şi de Dumnezeu, uităm şi de noi înşine! Ajungem să idolatrizăm bogăţia şi să ne închinăm cu totul ei!

Un proverb popular spunea că „Cel ce dă, lui îşi dă!” Cele ce dăruim din inimă se vor preschimba în comori de iubire în lumea cea plină de iubire a lui Dumnezeu. Ceea ce aici, pe pământ putem să facem cu ajutorul unor simple lucruri, şi ele trecătoare ca şi noi, ne poate aduce cu adevărat comori nepieritoare în ceruri. Acolo unde singura  şi adevărata comoară nepreţuită este Iubirea lui Dumnezeu! Iar pentru a ajunge la această Iubire, trebuie să plecăm de la iubirea semenilor. Iubindu-i pe aceştia, ajutându-i, preţuindu-i, urcăm treaptă cu treaptă spre cunoaşterea şi Iubirea Părintelui ceresc.  

Nu întâmplător se citeşte această pildă în Postul Crăciunului. Postul care trebuie privit nu doar ca o simplă dietă alimentară. Ci ca un urcuş spiritual, ca o cale a regăsirii noastre. Ca o cale a corectării derapajelor nostre atât întru cele spirituale, cât şi fizice. Postul ca un prilej de înfrânare, de înfrângere a egoismului ce ne distruge. Un prilej de a redescoperi mărinimia, bunătatea, milostenia. Dumnezeu a trimis în lume pe Fiul Său, din Iubire, pentru ca să ne mântuiască, să ne salveze. Ne-a copleşit cu cea mai mare Iubire. Ne-a arătat prin tot ceea ce a spus sau făcut că Iubirea este singura cale spre veşnicie! Iubirea sub toate aspectele ei.

O pildă care trebuie să ne dea de gândit dacă am ales corect priorităţile vieţii noastre. O pildă care trebuie să ne determine să acţionăm în direcţia corectă, fără să ne încredem  în cele ce sunt mai trecătoare şi decât noi. Ci doar în Dumnezeu, în veşnica Sa Iubire…
Citiţi mai multe aici – Adevărata bogăţie.

„Nu vă adunaţi comori pe pământ unde molia şi rugina le strică şi unde hoţii le sapă şi le fură. Ci adunaţi-vă comori în cer….!.” (Matei 6,19-20)