Sfântul Apostol ANDREI

Ziua de 30 noiembrie este deosebit de o importantă pentru poporul nostru. Creştinii români îl cinstesc pe acela care, acum aproape 2000 de ani, a semănat, prin predica sa, cuvântul Evangheliei pe teritoriul ţării noastre. Sfântul Apostol ANDREI este primul chemat la apostolie dintre ucenicii Domnului. Era din oraşul Betsaida, fiul lui Iona evreul, fratele lui Simon Petru – alt apostol al lui Hristos. Înainte de a răspunde chemării Domnului, cei doi fraţi au fost mai întâi ucenicii lui Ioan Botezătorul. Atunci când l-au auzit pe Ioan arătând spre Domnul şi zicând: 

“Iată Mielul lui Dumnezeu cel ce ridică păcatul lumii“, 

l-au lăsat pe acesta şi l-au urmat pe Hristos.

Potrivit istoricului Eusebiu din Cezarea şi a unor mărturii ale vremii lui, Sfântul Andrei a predicat Evanghelia de-a lungul coastei de sud şi pe ţărmul de vest al Mării Negre, în Scythia Minor, Dobrogea de astăzi, unde au trăit strămoşi ai poporului român. Cercetările istorice din ultimii ani ne arată că în periplul său prin Scythia Minor, Sfântul Andrei l-a luat cu sine şi pe bunul său prieten – Sfântul Apostol Filip. Prin misionarii, care i-au urmat Celui dintâi chemat la apostolat, Evanghelia a pătruns în zonele mai adânci ale teritoriului geto-dac, spaţiul de formare a poporului român.

Sfântul Apostol Andrei a murit ca martir la sud de Dunăre, în cetatea Patras, fiind răstignit pe o cruce în formă de X – cruce care avea să-i poarte numele – „crucea Sfântului Andrei”. 

Moaştele Apostolului Andrei s-au aflat pentru multă vreme la Constantinopol, fiind aduse aici în zilele împăratului Constanţiu, fiul Sfântului Împărat Constantin.

Sursa - aici

“Omule, tu te transformi în ceea ce iubeşti: în Dumnezeu, dacă tu Îl iubeşti pe Dumnezeu; în pământ, dacă tu iubeşti doar pământul”

E ziua Domnului. Duminică, 27 noiembrie 2011.

La Sfânta Liturghie de azi se citeşte Evanghelia după Luca 18, 18-27:

„Şi L-a întrebat un dregător, zicând: Bunule Învăţător, ce să fac ca să moştenesc viaţa de veci? Iar Iisus i-a zis: Pentru ce Mă numeşti bun? Nimeni nu este bun, decât unul Dumnezeu. Ştii poruncile: Să nu săvârşeşti adulter, să nu ucizi, să nu furi, să nu mărturiseşti strâmb, cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta. Iar el a zis: Toate acestea le-am păzit din tinereţile mele. Auzind Iisus i-a zis: Încă una îţi lipseşte: Vinde toate câte ai şi le împarte săracilor şi vei avea comoară în ceruri; şi vino de urmează Mie. Iar el, auzind acestea, s-a întristat, căci era foarte bogat. Şi văzându-l întristat, Iisus a zis: Cât de greu vor intra cei ce au averi în împărăţia lui Dumnezeu! Că mai lesne este a trece cămila prin urechile acului decât să intre bogatul în împărăţia lui Dumnezeu. Zis-au cei ce ascultau: Şi cine poate să se mântuiască? Iar El a zis: Cele ce sunt cu neputinţă la oameni sunt cu putinţă la Dumnezeu” (Luca 18, 18-27).

Dumnezeiasca Evanghelie a acestei duminici este aceeaşi cu cea ascultată în Duminica a XII-a dupa Rusalii - 04 septembrie 2011, cu unele mici deosebiri. Astăzi este redată de Sfântul Evanghelist Luca, după ce în Duminica a XII-a a fost redată de Sfântul Evanghelist Matei (XIX, 16-26).

„Doamne, ce să fac?”  

O întrebare pe care toţi ar trebui să ne-o punem înaintea Domnului. Şi nu doar să punem această întrebare, ci şi să privim numai în direcţia pe care El ne-o arată, fără să mai zăbovim uitându-ne în urmă, după cele atât de trecătoare şi inutile în ceasul decisiv al vieţii noastre. Să privim spre veşnicia Iubirii lui Dumnezeu! Aceea este adevărata bogăţie la care să râvnim.

“Eu sunt Calea, Adevarul şi Viaţa!” Mai greu este să şi înţelegem mereu că acesta este singurul drum……(Sursa aici - Doamne, ce să fac?)

"Nebune! În această noapte vor cere de la tine sufletul tău. Şi cele ce ai pregătit ale cui vor fi?”

E ziua Domnului. 

La Sfânta Liturghie de azi se citeşte Evanghelia după Luca 12, 16-21, care ne reaminteşte o parabolă plină de învăţăminte profunde: pilda bogatului căruia i-a rodit ţarina. Iată cum consemnează Sf. Evanghelist Luca această istorioară:

„Şi le-a spus lor această pildă, zicând: Unui om bogat i-a rodit din belşug ţarina. Şi el cugeta în sine, zicând: Ce voi face, că n-am unde să adun roadele mele? Şi a zis: Aceasta voi face: Voi strica hambarele mele şi mai mari le voi zidi şi voi strânge acolo tot grâul şi bunătăţile mele; Şi voi zice sufletului meu: Suflete, ai multe bunătăţi strânse pentru mulţi ani; odihneşte-te, mănâncă, bea, veseleşte-te. Iar Dumnezeu i-a zis: Nebune! În această noapte vor cere de la tine sufletul tău. Şi cele ce ai pregătit ale cui vor fi? Aşa se întâmplă cu cel ce-şi adună comori sieşi şi nu se îmbogăţeşte în Dumnezeu.” (Luca 12, 16-21).

O pildă care reflectă cu putere una dintre gravele patimi ale omului din toate timpurile: lăcomia după avere, după bogăţii. O lăcomie care îl desprinde pe om din legătura sa fiinţială cu realităţile dumnezeieşti, spre care omul trebuie să tindă, şi-l lipeşte exclusiv de această lume materială, de lucrurile atât de trecătoare, de cele efemere.

Dacă din toate cele agonisite, omul ştie să găsească şi un prilej de mărinimie, de generozitate faţă de cei ce au nevoie de un sprijin, omul va fi departe de pericolul lăcomiei. Generozitatea, milostenia, bunătatea sunt căi de echilibru în viaţa omului. Şi de apropiere de Dumnezeu. Aşa cum El revarsă Iubire şi bunătate peste toţi oamenii, buni sau răi, asemenea trebuie să fim şi noi, oamenii, unii faţă de alţii. Atunci când uităm de semeni, uităm şi de Dumnezeu, uităm şi de noi înşine! Ajungem să idolatrizăm bogăţia şi să ne închinăm cu totul ei!

Un proverb popular spunea că „Cel ce dă, lui îşi dă!” Cele ce dăruim din inimă se vor preschimba în comori de iubire în lumea cea plină de iubire a lui Dumnezeu. Ceea ce aici, pe pământ putem să facem cu ajutorul unor simple lucruri, şi ele trecătoare ca şi noi, ne poate aduce cu adevărat comori nepieritoare în ceruri. Acolo unde singura  şi adevărata comoară nepreţuită este Iubirea lui Dumnezeu! Iar pentru a ajunge la această Iubire, trebuie să plecăm de la iubirea semenilor. Iubindu-i pe aceştia, ajutându-i, preţuindu-i, urcăm treaptă cu treaptă spre cunoaşterea şi Iubirea Părintelui ceresc.  

Nu întâmplător se citeşte această pildă în Postul Crăciunului. Postul care trebuie privit nu doar ca o simplă dietă alimentară. Ci ca un urcuş spiritual, ca o cale a regăsirii noastre. Ca o cale a corectării derapajelor nostre atât întru cele spirituale, cât şi fizice. Postul ca un prilej de înfrânare, de înfrângere a egoismului ce ne distruge. Un prilej de a redescoperi mărinimia, bunătatea, milostenia. Dumnezeu a trimis în lume pe Fiul Său, din Iubire, pentru ca să ne mântuiască, să ne salveze. Ne-a copleşit cu cea mai mare Iubire. Ne-a arătat prin tot ceea ce a spus sau făcut că Iubirea este singura cale spre veşnicie! Iubirea sub toate aspectele ei.

O pildă care trebuie să ne dea de gândit dacă am ales corect priorităţile vieţii noastre. O pildă care trebuie să ne determine să acţionăm în direcţia corectă, fără să ne încredem  în cele ce sunt mai trecătoare şi decât noi. Ci doar în Dumnezeu, în veşnica Sa Iubire…
Citiţi mai multe aici – Adevărata bogăţie.

„Nu vă adunaţi comori pe pământ unde molia şi rugina le strică şi unde hoţii le sapă şi le fură. Ci adunaţi-vă comori în cer….!.” (Matei 6,19-20)

Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta şi din tot sufletul tău şi din toată puterea ta şi din tot cugetul tău, iar pe aproapele tău ca pe tine însuţi - aceasta este CALEA!

E ziua Domnului. Duminică, 13 noiembrie 2011.

La Sfânta Liturghie de azi se citeşte Evanghelia după Luca 10, 25-37, despre una dintre cele mai frumoase şi mai profunde dintre pildele Mântuitorului, cea a samariteanului milostiv. Iată cum ne vorbeşte Mântuitorul prin cuvintele acestei pilde:

“Şi iată, un învăţător de lege s-a ridicat, ispitindu-L şi zicând: Învăţătorule, ce să fac ca să moştenesc viaţa de veci? Iar Iisus a zis către el: Ce este scris în Lege? Cum citeşti? Iar el, răspunzând, a zis: Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta şi din tot sufletul tău şi din toată puterea ta şi din tot cugetul tău, iar pe aproapele tău ca pe tine însuţi. Iar El i-a zis: Drept ai răspuns, fă aceasta şi vei trăi. Dar el, voind să se îndrepteze pe sine, a zis către Iisus: Şi cine este aproapele meu? Iar Iisus, răspunzând, a zis: Un om cobora de la Ierusalim la Ierihon, şi a căzut între tâlhari, care, după ce l-au dezbrăcat şi l-au rănit, au plecat, lăsându-l aproape mort. Din întâmplare un preot cobora pe calea aceea şi, văzându-l, a trecut pe alături. De asemenea şi un levit, ajungând în acel loc şi văzând, a trecut pe alături. Iar un samarinean, mergând pe cale, a venit la el şi, văzându-l, i s-a făcut milă, Şi, apropiindu-se, i-a legat rănile, turnând pe ele untdelemn şi vin, şi, punându-l pe dobitocul său, l-a dus la o casă de oaspeţi şi a purtat grijă de el. Iar a doua zi, scoţând doi dinari i-a dat gazdei şi i-a zis: Ai grijă de el şi, ce vei mai cheltui, eu, când mă voi întoarce, îţi voi da. Care din aceşti trei ţi se pare că a fost aproapele celui căzut între tâlhari? Iar el a zis: Cel care a făcut milă cu el. Şi Iisus i-a zis: Mergi şi fă şi tu asemenea” (Luca 10, 25-37).

O pildă care ne lămureşte la modul foarte clar Calea sigură pe care putem ajunge la mântuire. Calea cea mai la îndemână prin care Îl putem descoperi pe Dumnezeu şi prin care Îi putem arăta mulţumirea, recunoştinţa. Este Calea Iubirii – a acelei Iubiri dumnezeieşti prin care au fost create toate, prin care Dumnezeu le-a rânduit pe toate şi datorită căreia ne-a îngăduit pe noi oamenii, chiar şi atunci când am fost atât de departe de El prin neascultare. Şi, dincolo de toate, Iubirea prin care Dumnezeu S-a făcut om, ca pe oameni să-i înalţe din păcat şi să-I mântuiască. 

Parabola samarineanului milostiv este o lecţie simplă şi clară despre cum trebuie să înţelegem Iubirea, ca dimensiune dumnezeiască a existenţei. Iubirea ca unică măsură a umanităţii noastre. Iubirea ca scară prin care ne putem înălţa la idealul asemănării cu Dumnezeu. Iubirea pe care omul o poate învăţa plecând de la realitatea concretă, imediată, de la aproapele, semenii de lângă noi, pe care trebuie să-i privim întotdeauna ca pe nişte egali, ca pe nişte fraţi, ca pe unii ce sunt şi ei creaţi după chipul lui Dumnezeu. În felul acesta ajungem să-L descoperim pe Dumnezeu în fiecare dintre noi. Şi tocmai acesta este miracolul Iubirii!

„Iubeşte pe aproapele tău ca pe tine însuţi!”

Dar cine este aproapele tău ? Este orice om, fără nici o deosebire! Pentru că şi Iubirea lui Dumnezeu se revarsă peste toţi oamenii, fără nici o deosebire! Iubirea noastră trebuie neapărat să se acordeze cu modelul suprem al Iubirii divine! O iubire fără limite, o iubire nesfârşită… Iubirea care se dăruie total! Iubirea pentru TOŢI!

Trebuie să învăţăm să fim generoşi, să fim mai buni! Să fim samarineni milostivi pentru cei de lângă noi! Mai ales pentru cei ce sunt într-atâtea nevoi. Şi sunt multe nevoi, suferinţe, probleme, în lumea aceasta, la semenii de aproape de noi. Oricât ni s-ar părea că suntem de credincioşi, singura măsură a credinţei va rămâne Iubirea! Milostenia, faptele iubirii!

Acesta este mesajul Domnului şi pentru noi, cei de astăzi, celor din această lume ultra-tehnologizată, dar atât de săracă sufleteşte: 

„Mergeţi şi voi şi faceţi asemenea!”

Sursa - Pilda iubirii mântuitoare

 *        *        *

Azi, 13 noiembrie, Biserica îl cinsteşte pe unul dintre cei mai de seamă Ierarhi, slujitor strălucit al Bisericii lui Hristos, pe Sfântul Ioan Gură de Aur, Arhiepiscopul Constantinopolului. Personalitate aleasă, orator de neegalat, exeget strălucit, Sfântul Ioan „Gură de Aur“ (Hrisostom) este preţuit şi cinstit în toate Bisericile creştine. Omiliile sale sunt folosite şi astăzi ca predici, pentru mesajul lor profund şi pentru actualitatea lor. In ele se reflectă atât de bine viaţa autentică a Noului Testament, precum şi îndemnul la moralitate, simplitate şi sobrietate – caracteristici esenţiale ale unei vieţi creştine autentice. Sfântul Ioan rămâne prototipul slujitorului creştin, fidel până la capăt datoriilor sale spirituale şi neplecat compromisurilor acestei lumi.

„Slavă lui Dumnezeu pentru toate!“Sursa - Sfântul Ioan Gură de Aur

 *        *        *

Tot azi, pe 13 noiembrie, creştinii din România sărbătoresc Ziua Bibliei. Este o zi în care, indiferent de confesiunea de care aparţinem, cu toţi ar trebui să ne îndreptăm inimile spre cuvântul lui Dumnezeu care ni s-a revelat nouă, oamenilor, ca să ne fie spre iluminare şi mântuire. Cuvântul lui Dumnezeu care s-a descoperit oamenilor sfinţi în chip dumnezeiesc, iar ei l-au fixat în scris pentru a rămâne veşnic în mijlocul oamenilor, în sufletul şi în inima lor.

Dincolo de lucrurile în care, între creştini, sunt puncte deosebitoare, Biblia rămâne cuvântul lui Dumnezeu, care ne uneşte, care ne apropie, în care trebuie să ne regăsim împreună, căci în acest cuvânt Îl aflăm pe Dumnezeu Tatăl – Creatorul şi Atotţiitorul, pe Dumnezeu Fiul – Mântuitorul întregii lumi, Cel ce s-a întrupat şi s-a făcut om ca şi noi şi pe Dumnezeu Sfântul Duh – Sfinţitorul întregii existenţe.

Biblia este mai mult decât o carte importantă pentru cultura umanităţii. Scrisă pe parcursul a aproape 1500 de ani, fiecare pagină de-a sa înseamnă “paşii” lui Dumnezeu prin lume, printre oameni. Biblia înseamnă Iubirea lui Dumnezeu pentru noi! Biblia înseamnă lumină, bunătate, înălţare. Unire între noi şi unire cu Dumnezeu.

Cuvântul Bibliei este veşnic. Va dăinui peste timp şi ne transpune şi pe noi, muritorii oameni, în eternitatea lui Dumnezeu.

“Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece!” (Matei 5,35) - Sursa - Ziua bibliei

 *        *        *

Şi, nu în ultimul rând, azi, 13 noiembrie, este ziua măicuţei mele dragi.

LA MULŢI ANI DRAGA MEA MAMĂ!

Noi, toţi cei patru copii, pe care i-ai adus pe lume şi i-ai crescut cu multă dragoste, te iubim, te respectăm şi te admirăm! 

Să ne trăieşti mulţi ani fericiţi!

Sfinţii cei darnici - Mihail şi Gavriil

Începutul lunii noiembrie aduce cu sine o sărbătoare cu o semnificaţie specială. O sărbătoare închinată Îngerilor – acele fiinţe cereşti, duhuri slujitoare, mesagerii lui Dumnezeu în lumea noastră şi ocrotitori ai oamenilor – Arhanghelii Mihail şi Gavriil (Gabriel) împreună cu toţi Îngerii.

Arhanghelii sunt marii vestitori cereşti - ei au misiunea de a vesti oamenilor tainele cele mari ale lui Dumnezeu, de a descoperi voia lui Dumnezeu către oameni. În Sfânta Scriptură sunt amintiţi în mai multe rânduri cei doi mari Arhangheli – “voievozi ai oştilor cereşti” – Mihail şi Gavriil, care au avut un rol deosebit în istoria mântuirii oamenilor, mai ales în acele momente deosebite care au marcat mersul umanităţii.

Mihail - al cărui nume înseamnă “puterea lui Dumnezeu“ - este cel dintâi din ceata Sfinţilor Arhangheli. El este înfăţişat în iconografie purtând sabie de foc, simbol al puterii sale cereşti şi are menirea de a păzi legea lui Dumnezeu şi de a-i ajuta pe oameni să biruiască puterea vrăjmaşilor.

Gavriil (Gabriel) - al cărui nume înseamnă “bărbat al lui Dumnezeu“- este Arhanghelul bunelor vestiri, cel care are misiunea de a vesti oamenilor tainele cele dumnezeieşti, veştile cel bune ale evenimentelor mântuitoare. 
În iconografie el poartă în mână ori o floare de crin - simbol al purităţii şi al bucuriei - ori o sferă cu însemnele lui Iisus Hristos. Este un simbol al blândeţei şi bunătăţii. Pentru aceasta a fost ales şi trimis de Dumnezeu la Fecioara Maria din Nazaret, ca să-i vestească taina cea mare a întrupării Fiului lui Dumnezeu. Tot el a adus vestea zămislirii Fecioarei Maria către Sfinţii părinţi Ioachim şi Ana. El a vestit în templu, Sfântului Zaharia, că soţia sa Elisabeta va naşte pe Sfântul Ioan Botezătorul.

Să nu uităm că Sfinţii Arhangheli sunt cei dintâi Îngeri mijlocitori între Dumnezeu şi oameni. Ei au grijă şi milă de creştini şi-i ajută pe calea mântuirii. Prezenţa oştirii cereşti în viaţa noastră este o prezenţă dorită de Dumnezeu, pentru că este spre ajutorul nostru, al oamenilor. 

Fiecare om are un Înger păzitor, o prezenţă celestă în viaţa fiecăruia. Îngerul este un sol divin, un binevestitor al Domnului în viaţa fiecăruia, un apărător şi păzitor de nefastele ispitiri demonice, cu care suntem încercaţi în timpul vieţii. 

De vom şti să trăim în armonie, în iubire, în viaţă curată şi în rugăciune, mare bucurie am aduce tuturor îngerilor! 

(Sursa - Sărbătoarea Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil - 8 noiembrie)

LA MULŢI ANI

tuturor celor care poartă numele celor doi sfinţi!

"Credinţa ta te-a mântuit."

E ziua Domnului. Duminică, 06 noiembrie 2011.

La Sfânta Liturghie de azi se citeşte Evanghelia după Luca 8, 41-56, despre învierea fiicei lui Iair. Iată cum relatează Evanghelia după Luca această minune:

„Şi iată a venit un bărbat, al cărui nume era Iair şi care era mai-marele sinagogii. Şi căzând la picioarele lui Iisus, Îl rugă să intre în casa Lui, Căci avea numai o fiică, ca de doisprezece ani, şi ea era pe moarte. Şi, pe când se ducea El, mulţimile Îl împresurau. Şi o femeie, care de doisprezece ani avea scurgere de sânge şi cheltuise cu doctorii toată averea ei, şi de nici unul nu putuse să fie vindecată, Apropiindu-se pe la spate, s-a atins de poala hainei Lui şi îndată s-a oprit curgerea sângelui ei. Şi a zis Iisus: Cine este cel ce s-a atins de Mine? Dar toţi tăgăduind, Petru şi ceilalţi care erau cu El, au zis: Învăţătorule, mulţimile Te îmbulzesc şi Te strâmtorează şi Tu zici: Cine este cel ce s-a atins de mine? Iar Iisus a zis: S-a atins de Mine cineva. Căci am simţit o putere care a ieşit din Mine. Şi, femeia, văzându-se vădită, a venit tremurând şi, căzând înaintea Lui, a spus de faţă cu tot poporul din ce cauză s-a atins de El şi cum s-a tămăduit îndată. Iar El i-a zis: Îndrăzneşte, fiică, credinţa ta te-a mântuit. Mergi în pace. Şi încă vorbind El, a venit cineva de la mai-marele sinagogii, zicând: A murit fiica ta. Nu mai supăra pe Învăţătorul. Dar Iisus, auzind, i-a răspuns: Nu te teme; crede numai şi se va izbăvi. Şi venind în casă n-a lăsat pe nimeni să intre cu El, decât numai pe Petru şi pe Ioan şi pe Iacov şi pe tatăl copilei şi pe mamă. Şi toţi plângeau şi se tânguiau pentru ea. Iar El a zis: Nu plângeţi; n-a murit, ci doarme. Şi râdeau de El, ştiind că a murit. Iar El, scoţând pe toţi afară şi apucând-o de mână, a strigat, zicând: Copilă, scoală-te! Şi duhul ei s-a întors şi a înviat îndată; şi a poruncit El să i se dea să mănânce. Şi au rămas uimiţi părinţii ei. Iar El le-a poruncit să nu spună nimănui ce s-a întâmplat” (Luca 8, 41-56).

Aşa cum Domnul nostru Iisus Hristos a înviat pe tânăra fiică a lui Iair, cum a înviat pe tânărul din Nain şi cum a înviat pe Lazăr, tot aşa va face El prin puterea Lui şi cu noi, la Învierea cea de apoi, când vom fi vii trupeşte şi sufleteşte, după cum El Însuşi ne-a spus. Dacă nu avem credinţa aceasta, înseamnă că nu avem suficientă credinţă! Dacă avem credinţa aceasta, vom fi fericiţi şi în această viaţă şi dincolo de moarte. 

Fiecare dintre noi suntem în aşa fel creaţi încât uneori nu ne vine să credem că vom muri. Ştim că suntem muritori, dar nu ne vine uşor să acceptăm acest adevăr. De ce? Pentru că noi am fost creaţi de Dumnezeu pentru viaţă, pentru nemurire, pentru înviere! Nouă, oamenilor, ne-a spus Domnul Hristos, aşa cum i-a spus şi Martei: 

„Eu sunt Învierea şi Viaţa, cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, viu va fi “(Ioan 11,25).

Dumnezeu nu ne lasă niciodată la greu, El este mereu alături de noi, chiar şi când ni se pare că nu mai e nimic de făcut! Mai ales atunci ne este alături, cerându-ne să îndrăznim şi să credem!

Citiţi mai multe aici – Hristos - Viaţa noastră cea veşnică.